spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicVor picheta sediul ANRE!

    Vor picheta sediul ANRE!

    Sindicatul Mine Energie Oltenia nu va participa la mitingul de protest organizat pentru data de 19 februarie, în Piaţa Prefecturii! Preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldăruşe, a declarat că susţine o soluţionare a problemelor din companie pe calea dialogului. „Sindicatul Mine Energie Oltenia nu va participa la miting! Consider că soluţionarea problemelor se face pe cale amiabilă”, a declarat liderul SMEO. Acesta a tras încă de acum două săptămâni semnale de alarmă asupra faptului că deja se apropie perioada în care expiră actualul contract colectiv de muncă, şi nu s-a realizat nimic în acest sens. Încă din vara anului trecut, liderii SME Oltenia au făcut demersuri la ANRE în vederea ajutării companiei energetice, pe linia reducerii taxei de injecţie şi a ajutării CEO. Deşi în toamna anului 2014 s-au dat asigurări din partea ANRE că situaţia CEO va intra pe făgaşul normal, nici până în prezent nu s-a făcut nimic pe această linie. În acest sens, liderul de sindicat de la SME Oltenia a înaintat o adresă conducerii Federaţiei Univers, în care se face public faptul că în data de 19 februarie, alături de colegii sindicalişti de la Sindicatul Energia Turceni şi Termocentrale Craiova se va picheta sediul ANRE.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: