spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicPităroiu a renunţat la CE Oltenia

    Pităroiu a renunţat la CE Oltenia

    Demisie definitivă la nivelul CE Oltenia! Directorul economic al companiei, Daniel Pităroiu, cel care rămăsese în fruntea Direcţiei Financiare, a demisionat definitiv din cadrul societăţii de stat. Voci din companie susţin că acesta s-ar fi îndreptat spre mediul privat. Deşi nu a fost făcut public motivul plecării sale din CE Oltenia, surse din sistem spun că acesta nu a dorit sub nicio formă să preia conducerea Direcţiei Financiare, după plecarea Mariei Scurtu, fapt ce l-ar fi nemulţumit pe managerul Laurenţiu Ciurel. Daniel Pităroiu lucrează în sistemul energetic încă din perioada anilor 95, înainte de înfiinţarea CE Oltenia, acesta ocupând funcţia de director economic la Complexul Turceni. Până la numirea unui nou director, se pare că locul acestuia va fi luat de unii din şefii de departamente, noul director economic urmând a fi desemnat de către Comitetul de Nominalizare din cadrul Consiliului de Supraveghere, acesta fiind şi cel ce îşi va forma noua echipa de lucru. În prezent, situaţia financiară în companie este una grea, fiind însă şi voci care susţin şi că acesta ar putea fi unul din motivele plecării sale din CE Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: