spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicProducţia energetică, cu 28% mai mică în 10 ani

    Producţia energetică, cu 28% mai mică în 10 ani

    Directorul general al Direcţiei de Politici Energetice din Ministerul Economiei, Alexandru Săndulescu, a declarat la Conferinţa Wind Power că România trebuie să retragă din funcţiune capacităţi de producţie a energiei de 5.544 de megawaţi, în următorii zece ani, adică 28% din întreaga capacitate a sistemului energetic. Fostul director general Laurenţiu Ciurel a declarat, însă, că aceste precizări nu privesc cele două complexuri energetice Turceni şi Rovinari.

    Cu alte cuvinte, până în 2020, întreaga capacitate a sistemului energetic se va reduce cu 28%. Conform datelor statistice deţinute, se pare că în această perioadă se va înregistra un consum de energie în creştere cu peste 2% pe an, deci va fi nevoie de noi unităţi de producere a energiei. Reprezentantul Ministerului Economiei a mai precizat că până în 2035 vor fi scoase din funcţiune centrale de 11.066 MW, adică 55% din totalul existent. Aceste informaţii apar în proiectul noii strategii energetice pentru perioada 2011-2035, care urmează a fi lansat. Totodată, autorităţile în domeniu caută soluţii pentru a transfera o parte din cota de certificate verzi alocată României, în condiţiile în care va exista un exces de certificate pe piaţă. Directorul general al Complexului Energetic Turceni, Octavian Graure, a declarat că aşteaptă să vadă strategia energetică, atunci când va deveni publică. Fostul director general de la Complexul Rovinari, Laurenţiu Ciurel, a dat însă asigurări că declaraţiile făcute cu privire la reducerea capacităţilor de producţie cu 28% în următorii 10 ani nu privesc cele două complexuri energetice. Acesta consideră că “creşterea consumului este mică, sunt termocentrale care funcţionează pe gaz, păcură, care au randament foarte mic. Sunt cele de la Borzeşti, de la Brăila, Halânga, Deva, Craiova. Nu se pune problema celor două Complexuri Energetice Turceni şi Rovinari“. Laurenţiu Ciurel a mai declarat că cele doua complexuri din judeţ vor fi ultimile care se vor închide.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: