spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicProteste sau sprijin pentru Complexul Oltenia

    Proteste sau sprijin pentru Complexul Oltenia

    O delegaţie sindicală de la Federaţia Univers se va întâlni astăzi cu reprezentanţii ANRE şi ai Ministerului Energiei, în vederea soluţionării urgente a problemelor cu care se confruntă compania pe piaţa de energie. La discuţii va participa şi un reprezentant din cadrul companiei, alături de liderii de sindicat din Federaţia Univers: Adrian Marciuc, Gabriel Căldăruşe şi Aurel Nanu Mic.

    aurel-nanu

    marciuc-anreÎn urma adresei înaintate pe 21 mai conducerii ANRE şi Ministerului Economiei, reprezentanţii acestor organisme au fost de acord ca în cadrul întâlnirii de astăzi să se reia seria discuţiilor privind colosul energetic, acesta având nevoie de sprijinul statului pentru o bună funcţionare. De altfel, la ultima întâlnire, se stabilise constituirea unei echipe mixte formată din Sindicate, CEO, ANRE şi Ministerul Energiei, care să ducă la îndeplinire rezultatul discuţiilor purtate încă din toamna anului trecut. Ieri, liderii de sindicat din Federaţia Univers au întocmit însă un memoriu cu sincopele avute, pe parcursul activităţii, de companie. Prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers, Adrian Marciuc, a declarat că pe parte de minerit va solicita încă odată deblocarea Legii privind Exproprierile pentru Cauză Publică, şi asta ca urmare a faptului că în acest ritm se va ajunge la o blocare a activitaţii de exploatare, urmare a lipsei fronturilor de lucru. „Se va constitui această comisie mixtă, care ar fi trebuit să funcţioneze demult. Pe partea minieră, eu personal voi ridica problema Legii 255, despre care ştiu că este blocată la Ministerul justiţiei. Ar fi trebuit să se dea un act normativ de expropriere pentru utilitate publică pentru carierele Jilţ Nord, Sud şi Roşia, însă se întârzie şi acest lucru afectează activitatea minieră. Să sperăm că măcar acum vom obţine un rezultat favorabil Complexului Oltenia â, din discuţiile pe care le vom avea”, a declarat liderul de sindicat Adrian Marciuc.

    Complexul Hunedoara, favorizat?!

    Discuţii vor avea loc cu reprezentanţii ANRE, respectiv ai Ministerului Energiei şi pentru problemele existente pe partea energetică a colosului energetic. În aceste condiţii, delegaţia sindicală de la Federaţia Univers va solicita reprezentanţilor ANRE eliminarea taxei de injecţie, prelungirea actului normativ ce prevăd serviciile de sistem acordate Complexului Oltenia, dar şi alocarea sumelor cuvenite din Planul de Investiţii. „Vrem ca taxa de injecţie să fie eliminată, pentru că la această oră Complexul Oltenia plăteşte 12,32 lei /MW produs, iar în Europa, producătorii nu plătesc taxă de injecţie. Mai solicităm şi prelungirea actului normativ prin care CEO intră în sistem cu cei 500MWh, acele servicii de sistem, Complexul Hunedoara beneficiind de o prelungire cu încă doi ani a acestui sprijin, până pe 31 decembrie 2017. De asemenea, vrem ca banii de la Planul Naţional de Investiţii să fie deblocaţi cât mai repede pentru ca CEO să poată achiziţiona certificatele de dioxid de carbon acum, nu când se scumpesc”, a explicat liderul de sindicat Aurel Nanu Mic. Sindicalistul de la Termo Craiova a mai susţinut că în situaţia în care nu se va ajunge la un punct favorabil companiei, se va recurge la pichetări în faţa sediului ANRE şi la Ministerului Energiei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: