spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEconomicNu publică listele! Plângeri penale, pe numele şefilor din CEO

    Nu publică listele! Plângeri penale, pe numele şefilor din CEO

    Sindicaliştii care, săptămâna trecută, s-au aflat în greva foamei în faţa sediului companiei energetice s-au întâlnit, ieri, cu reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia. Comisia administraţie-sindicate le-a promis atunci că va reanaliza listele cu beneficiarii creşterilor salariale, majorări care, în opinia sindicaliştilor, fuseseră realizate pe alte criterii decât cele corecte. Rezultatul discuţiilor nu a fost, însă, întru-totul pe placul salariaţilor care au intrat în greva foamei. Unii dintre ei ameninţă cu plângeri penale.

    protestatar-ceo-ecaterina-ponta

    Manu Tomescu, liderul unui sindicat din zona Rovinari, a declarat că administraţia Complexului refuză în continuare publicarea tabelelor cu numele celor 2.700 de angajaţi care au beneficiat de clase superioare la salarii, refuzul demonstrând, încă o dată că listele respective nu au fost corect. „Nu prea sunt încântat de rezultat. Nu vor să facă publice tabelele nominale, le ţin la secret, ei susţin tot acele liste nerelevante cu numere de clase. Mai avem o speranţă, un lucru bun ar fi că vor trimite înapoi listele cu majorările la directorii unităţilor şi poate dintre cei omişi sau tăiaţi din tabele prima dată vor apărea pe liste. Ciobotărică nu vrea să se pună rău nici cu noi sindicaliştii, nici cu şefii ceilalţi din Complex pentru că acolo s-a creat o mafie periculoasă. Nici Ciurel nu ştie cât de mare a devenit mafia pe care tot el a creat-o. Nu ştim ce păzesc organele de anchetă penală de nu se sesizează deloc”, a mai spus Manu Tomescu. Deşi aceste discuţii din comisia mixtă nu s-au încheiat cum ar fi dorit greviştii, există salariaţi ai Complexului care au anunţat că vor depune plângere penală pe numele anumitor directori de unităţi şi chiar pe numele managerului Laurenţiu Ciurel. Manu Tomescu susţine că listele trimise din teritoriu la centru cu numele celor care meritau majorări au fost schimbate de oamenii lui Ciurel, după care şefii unităţilor au fost puşi să le semneze pe cele modificate. „Colegii mei de la Roşia şi Peşteanu sunt hotărâţi să depună plângeri penale pe numele directorilor pentru că există mailuri trimise de aceştia la administraţie, la conducere, după care, ştim sigur că au fost modificate numele. I-au schimbat pe cei care meritau cu cei care nu meritau, cu cei de la SMEO, în mare parte. Directorii de unităţi au recunoscut că am semnat listele schimbate de teamă să nu fie schimbaţi din funcţii. La Termo Rovinari, Pisc a recunoscut că nu ştie ce a semnat şi nici cum au fost făcute tabelele”, a mai declarat Manu Tomescu în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: