spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicSalariaţii, preluaţi de Minprest

    Salariaţii, preluaţi de Minprest

    Unitatea de foraj şi prospecţiuni, UEF Motru, se află la limita de supravieţuire, şi asta ca urmare a datoriilor mari înregistrate la bugetul de stat, salariaţii confruntându-se şi ei cu probleme la încasarea lefurilor, pierderile depăşind capitalul social. Acţionarul majoritar –Complexul Oltenia are în atenţie două variante, fie fuziunea cu Minprest, fie dizolvarea unităţii şi preluarea activităţilor, respectiv a angajaţilor de către Minprest.

    uef motru

    În ultimii ani, UEF Motru s-a confruntat cu probleme financiare tot mai mari, în prezent, unitatea de foraje şi prospecţiuni ajungând la limita supravieţuirii, cauza principală fiind valoarea mare a datoriilor înregistrate la bugetul de stat, unitatea având şi dosar de eşalonare la plată. Venind din spate cu datorii la stat, unitatea a funcţionat din rău în mai rău, printre cei afectaţi numărându-se şi salariaţii datorită amânării lefurilor, dar şi datorită programului de disponibilizare aplicat în vara acestui an. Văzut într-o astfel de situaţie critică, sub aspect financiar, directorul UEF Motru a cerut sprijinul prefectului. „Astăzi, (n.r. luni) în jurul prânzului, mă voi întâlni cu domnul Petrescu să-mi spună exact care este situaţia şi voi încerca să vorbesc cu cei de la CEO pentru că ei cunosc cel mai bine, Consiliul de Administraţie de la CEO, acţionariatul ştiu foarte bine situaţia”, a declarat prefectul Alin Văcaru.

    minprest-2014

    Fuziune sau dizolvare?

    Alin VacaruÎn prezent, acţionarul majoritar –Complexul Oltenia analizează cele două variante oferite de legislaţie. Prima prevede fuziunea cu Minprest, ceea ce înseamnă că această unitate prestatoare de servicii să preia atât activul cât şi pasivul, măsură care nu ar conveni niciunui şef de unitate economică. „Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Petrescu, dumnealui spunea că s-a discutat în Consiliul de Administraţie să fie preluaţi de Minprest, dar şi acolo nu cu orice condiţie. Minprest nu-şi permită să-i ia şi să achite toate datoriile. Eu v-am spus, cea mai bună soluţie este ca Minprest să se unească cu UEF Motru, astfel încât cei de la CEO să aibă o singură societate pentru că UEF prestează servicii ca şi cei de la Minprest, unele chiar identice”, a spus Alin Văcaru. O a doua opţiune prevede dizolvarea UEF Motru, conform Legii 31, pierderile depăşind capitalul social, caz în care personalul şi activităţile prestate ar urma să fie preluate de Minprest. Aceasta este de fapt şi varianta susţinută de administraţia CEO. Contactat telefonic, directorul Direcţiei Strategii Dezvoltare din cadrul CE Oltenia, Ion Petroniu, a declarat că la şedinţa CA de la UEF s-a dezbătut situaţia economică a unităţii de foraj, analiza nefiind una foarte bună. „Sunt două opţiuni, prima priveşte fuziunea cu Minprest, ceea ce este un proces de lungă durată pentru că va fi nevoie de consultanţă de specialitate, iar cea de-a doua variantă prevede dizolvarea, pierderile fiind mai mari decât capitalul social. Se poate lua decizia dizolvării şi preluării personalului de către Minprest, cu activităţi cu tot. Cele două variante vor fi analizate în şedinţa CA şi va fi aleasă cea mai bună. La dizolvarea UEF Motru, Minprest nu va prelua şi datoriile, ci doar salariaţii şi activităţile prestate. Din patrimoniul existent la UEF Motru se va încerca recuperarea de către stat a datoriilor pe care această unitate le are la bugetul consolidat. Decizia va aparţine acţionarului majoritar, respectiv Complexului Oltenia, însă nu se mai poate tergiversa situaţia pentru că situaţia este gravă acolo”, a declarat Petroniu.

    Nu vor să afecteze Minprest!

    Petroniu susţine că, la ora actuală, Minprest a dovedit că este o unitate prestatoare tot mai performantă şi fezabilă, acesta fiind şi motivul pentru care se consideră că cea mai viabilă variantă la care s-ar putea recurge, fără a fi afectat Minprest, ar fi dizolvarea. „Noi nu ne dorim să fie afectată situaţia financiară a unităţii Minprest, care dă dovadă de performanţă! Minprest este o societate fezabilă, care demonstrează capacitatea de a fi performantă în condiţiile unei pieţe economice nefavorabile. Se observă o revigorare, se observă că există preocuparea să se încheie contracte cu partenerii externi, fapt ce a făcut să demonstreze performanţă financiară”, a mai spus Petroniu. În luna septembrie, Consiliul de Administraţie din cadrul UEF Motru se va întruni pentru a alege opţiunea cea mai avantajoasă pentru salariaţi, între fuziunea cu Minprest şi dizolvarea unităţii. La jumătatea lunii august, UEF Motru înregistra la bugetul consolidat al statului datorii în cuantum de aproximativ un miliard lei vechi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: