spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicSchimbări la UM Sadu

    Schimbări la UM Sadu

    Un nou director va fi numit la UM Sadu! Declaraţia aparţine lui Costantin Bobaru, primarul localităţii Bumbeşti-Jiu care a amintit că interimatul asigurat de Vasile Constantin a expirat la 1 noiembrie. De cealaltă parte, uzina trebuie să îşi menţină cu orice preţ obiectul de activitate, este de părere şeful judeţului.

    UM Sadu trebuie să funcţioneze chiar dacă obiectul de activitate implică producţie de armament şi vremuri conflictuale. Nu este aceasta o regulă, crede Ion Călinoiu, dar este nevoie de locuri de muncă, conchide acesta. În asentimentul său este şi primarul Constantin Bobaru care nu are motive de îngrijorare privind modul de gestionare a UM Sadu, atâta timp cât Ministerul Economiei va face numirea la conducerea uzinei. Primarul Constantin Bobaru explică faptul că a stat în atenţia noastră şi va sta situaţia de la UM Sadu. „Au fost purtate discuţii la nivel de ministru al Economiei cu conducerea Romarm, se lucrează la o strategie la momentul acesta prin care vor rămâne în componenţa Romarm doar uzinele care pot face producţie de armament”, a declarat edilul Bobaru care a amintit şi de situaţia actuală. La 1 noiembrie s-a finalizat un interimat asigurat de Vasile Constantin şi se aşteaptă ca nouă conducere să fie numită cât de curând de Ministerul Economiei. Preşedintele Consiliului Judeţean vede utilă pentru componenta economică producţia de armament, mai ales că în joc sunt sute de locuri de muncă. La UM Sadu lucrează peste 900 de salariaţi. Un rol important în dezvoltarea activităţii l-ar juca ştergerea datoriilor pe care le UM Sadu le are la stat şi de care uzina are şanse să scape, cedând 11 hectare de teren deţinute, în favoarea Parcului Industrial. Hotărârea de Guvern în acest sens este aşteptată să fie aprobată de la o zi la alta, iar în schimbul acestei tranzacţii uzinei de armament i se vor şterge 52% din datoriile istorice înregistrate la bugetul de stat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: