spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicSelecţie pentru găsirea unui manager

    Selecţie pentru găsirea unui manager

    Are producţie, aşteaptă bani pentru retehnologizări, dar nu are un manager propriu! Este vorba de Uzina Mecanică Sadu, actualul director caută de luni bune formarea unei echipe de conducere, însă nu are şanse. Deputatul PSD Gorj, Mihai Weber a declarat că situaţia ar putea să determine conducerea Romarm să facă şi o selecţie de manager, la nivel naţional.

    Uzina Mecanică Sadu pare că nu mai scapă de probleme! Dacă la începutul anului cei aproximativ 900 de angajaţi nu aveau de lucru, unitatea confruntându-se cu o lipsă de contracte, acum la fabrică se aşteaptă banii promişi de Guvern pentru retehnologizare, însă alta este problema. Conducerea interimară, în fruntea căreia se afla directorul tehnic de la Romarm, nu reuşeşte să numească un şef la UM Sadu. Prefectul judeţului Alin Văcaru se declară destul de optimist, acesta precizând că problemele vor fi soluţionate.

    Weber: „vom lua poziţie!”

    Mult mai bazat în declaraţii, deputatul social democrat Mihai Weber, care este si membru în Comisia de Apărare din Camera Deputaţilor, a declarat că se caută specialişti, iar în situaţia în care nu se va găsi un posibil director din Gorj, atunci se va face selecţie la nivel naţional. „S-a acordat atenţie Uzinei Mecanice Sadu şi consider că un merit important l-a avut premierul Victor Ponta şi actualul Guvern. Faptul că nu s-a găsit un specialist este o problemă internă a Gorjului, însă a fost detaşat de la Romarm un director care încearcă să pună pe roate această unitate, unitate ce are peste 900 de angajaţi. Dacă nu se va găsi un director pe plan intern, sunt convins că se va cauta unul din afara judeţului sau poate că va fi un manager selectat de o firmă. Avem comenzi, avem toate şansele pentru retehnologizare, vom avea şi un manager”, a explicat deputatul Mihai Weber. Actualul director interimar, Gheorghe Stoica, mai are doar o perioadă de interimat de puţin peste o lună de conducere la UM Sadu, iar din vară până în prezent nu a găsit un specialist care să preia frâiele uzinei de armament.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: