spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEconomicSNLO cere falimentul termocentralelor din ţară

    SNLO cere falimentul termocentralelor din ţară

    Uzinele de agent termic din ţară sunt la un pas de a fi băgate în faliment de către conducerea SNLO. Directorul general, Daniel Burlan a declarat că „SNLO nu se află în pericolul de a intra în faliment. Dar înaintea noastră, vor intra în faliment CET-urile care sunt datoare la Societatea Lignitului”. În present, SNLO are de recuperate de la beneficiari 400 milioane de lei iar la bugetul de stat are de achitat sume şi dobânzi în valoare de 290 milioane de lei. În acelaşi timp, conducerea SNLO este conştientă de faptul că există un blocaj financiar la nivel naţional, care a generat toată această situaţie.

    Conducerea SNLO a infirmat informaţia conform căreia unitatea ar fi ameninţată de intrarea în faliment. Directorul general, Daniel Burlan a precizat că „SNLO nu este şi nu va fi niciodată în faliment pentru că avem capacitatea de a ne plăti datoriile. O dată cu apariţia ordonanţei de reeşalonare vom plăti atât datoriile curente şi rata aferentă acestei eşalonări”. Mai mult decât atât, Burlan a pus accent pe faptul că în 2010, s-a constituit 267 milioane de lei şi s-a plătit 265 milioane de lei. Cu sume de recuperat de peste 400 milioane de lei şi de achitat la bugetul de stat în cuantum de 290 milioane de lei, reprezentanţii Societăţii Lignitului au început procedurile de notificare a uzinelor de termoficare din ţară, etapă ce precede declararea insolvenţei la CET-uri. „SNLO nu are nevoie de bani de la stat să-şi plătească datoriile, SNLO are nevoie să încaseze banii cuveniţi de la CET-uri”, a mai specificat directorul general al SNLO.

    Burlan : „Vom cere falimentul CET-urilor”

    Cu un răgaz de doar câteva zile, pentru a vedea răspunsurile CET-urilor la notificările înaintate, Daniel Burlan este hotărât să nu mai aştepte nici o zi în plus. Acesta a declarat pentru coditianul „Impact în Gorj” că „dacă CET-urile nu respectă graficele de plată, noi nu vom relua livrările de cărbune şi vom declara falimentul acestora”. Nu trebuie omis faptul că uzinele de termoficare din ţară au dat şi dovadă de indiferenţă faţă de obligaţiile asumate în sensul că în luna septembrie a anului trecut, la încheierea contractelor aceste uzine de termoficare au depus anumite garanţii, drept dovadă a faptului că se vor ţine de cuvânt şi vor achita lunar cărbunele primit. Nu a fost aşa, pentru că din declaraţiile date de către conducerea SNLO „şi-au depus bilete şi garanţii, dar unele nu au fost respectate şi au fost înaintate organelor fiscale”. Atunci când a declarat că va cere falimentul uzinelor de termoficare din ţară, conducerea SNLO nu a făcut nici un fel de diferenţă, având în vedere că printre acestea, în calitate de datornic se regăseşte şi UATA Motru. Motivul este simplu, „dacă noi suntem trataţi ca un agent economic, atunci şi ei sunt trataţi ca agenţi economici. Fapt pentru care dacă UATA nu achită datoriile, inclusiv aici voi cere falimentul”, a mai declarat Daniel Burlan.

    Hanu: „Avem o înţelegere legată de furnizarea de cărbune”

    Supărarea conducerii SNLO este de înţeles având în vedere faptul că unitatea asigură cărbunele pentru încălzirea a 10% din populaţia ţării, a două milioane de români iar conducerile acestor uzine se dovedesc incapabile să adune banii de la cetăţeni. Autorităţile locale din Motru nu au părut a fi prea afectate de declaraţiile date de reprezentanţii SNLO, conform cărora nu se va face diferenţă între CET-urile din ţară şi UATA, când este vorba de declararea falimentului. Întrebat cum comentează declararea falimentului la uzinele de termoficare din ţară, primarul Dorin Hanu a părut că îi susţine pe cei la SNLO în acţiunile efectuate „este corect ce doresc, să recupereze datoriile de la CET-urile din ţară. Situaţia de la Motru este una particulară, majoritatea locuitorilor lucrează la SNLO iar acest lucru trebuie tratat ca atare. Avem o înţelegere legată de furnizarea de cărbune”, a spus Dorin Hanu. Când a venit însă vorba de posibilitatea ca şi UATA Motru să fie băgată în faliment dacă nu-şi va achita restanţele, primarul Dorin Hanu a schimbat unghiul de abordare al întrebării. Astfel, Hanu a precizat pe un ton acuzator, vădit deranjat că „nu este nici o problemă. În Motru sunt şi alte alternative. Astea sunt posibilităţile oamenilor să le dea salarii mai mari. Facem ce putem”.

    În prezent, principalii datornici ai SNLO sunt:

    -Complexul Energetic Craiova -111.354.000 lei
    – R.A.A.N. Drobeta Turnu-Severin -49.803.000 lei, aflaţi în subordinea Ministerului Economiei
    – CET Govora -55.245.000 lei
    – CET Arad -51.131.000 lei
    – CET Oradea -28.135.000 lei
    – CET Braşov -14.353.000 lei
    – CET Timişoara -12.353.000 lei
    – UATAA Motru -7.595.000 lei
    – CET Bacău -2.911.000 lei, aflaţi în subordinea Ministerului Administraţiei

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: