spot_img
Altele
    AcasăEconomicSoluţii pentru dezvoltarea IMM-urilor

    Soluţii pentru dezvoltarea IMM-urilor

    „Pe timp de criză ne protejăm sau investim?”. Aceasta a fost întrebarea-temă a seminarului organizat, vineri, la Târgu-Jiu, seminar cu ocazia căruia au fost date soluţii, dar şi idei pentru dezvoltarea IMM-urilor, în Gorj şi de ce nu în ţară. La eveniment au participat atât reprezentanţi ai instituţiilor publice din Târgu-Jiu, autorităţi locale, dar şi oameni de afaceri, care au încercat să găsească cele mai viabile soliţii pentru dezvoltarea mediului de afaceri din judeţul nostru.

    După cum se ştie inteprinderile mici şi mijlocii (IMM-urile) sunt cel mai dinamic sector al economiei româneşti. Conferinţa de vineri a „venit” practic în sprijinul inteprinzătorilor din Gorj, care au avut nevoie de soluţii, pentru a traversa criza. „Pe timp de criză, investim sau ne protejăm”, a fost întrebarea-temă a seminarului organizat, vineri, la Târgu-Jiu. La eveniment au participat atât oameni de afaceri, cât şi reprezentanţi ai instituţiilor publice, autorităţi locale, oameni care au avut ceva de spus şi care au încercat să găsească soluţii, pentru traversarea acestei crize economice, care i-a afectat într-o mică sau mare măsură. Ion Radu-managerul BTL Design şi „coordonatorul” acestui seminar a declarat „Am aplaudat îndelung venirea capitalului străin în România. Autorităţile ar trebui să sprijine IMM-urile, care produc locuri de muncă, dar şi capital”. La eveniment a participat şi vicepreşedintele PNL Gorj, Gheorghe Orzan, în calitate de om de afaceri, declarând faptul că aşteaptă cu mare interes desfăşurarea acestui seminar, pentru a găsi soluţii, pentru îmbunătăţirea cifrei de afaceri, pe timp de criză. „De obicei, oamenii de afaceri îşi micşorează investiţiile, sau le reduc pe timp de criză. Nu sunt la prima participare, am mai participat şi la ediţiile anterioare, eu cred că este un seminar binevenit. Sperăm ca după această dezbatere să ne alegem cu cel puţin una sau două soluţii, pentru a găsi noi posibilităţi în investirea fondurilor, pentru a putea să ne descurcăm pe această perioadă de criză. Să nu uităm IMM-urile sunt cele mai lovite. În calitate de invitat, viceprimarul Gabriel Sandală a ţinut să puncteze faptul că autorităţile locale din municipiul Târgu-Jiu fac tot posibilul pentru atragerea de investitori şi susţinerea acestor IMM-uri. Mai mult decât atât, viceprimarul a adus în vedere şi faptul că la nivelul municipiul se desfăşoară o serie de lucrări de infrastructură, menite să aducă un aport semnificativ la dezvoltarea Târgu-Jiului, prin atragerea de fonduri europene, atragerea investitorilor şi implicit crearea de locuri de muncă.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: