spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicValul de pensionări la CEO ar putea debuta după jumătatea lunii septembrie

    Valul de pensionări la CEO ar putea debuta după jumătatea lunii septembrie

    Valul de pensionări de la Complexul Energetic Oltenia, în baza noii legi privind acordarea de condiții speciale de muncă în sectorul energetic, ar putea debuta în ultimul trimestru al acestui an. Potrivit unei estimări a conducerii Complexului Energetic Oltenia, noua lege privind scăderea vârstei de pensionare la compania va avea aplicabilitate după data de 15 septembrie.

    Rămâne însă de văzut dacă vor fi gata într-un timp rezonabil și normele de aplicare pentru actul normativ care va intra în vigoare în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Dat fiind faptul că legea a fost promulgată de președinte săptămâna trecută, după jumătatea lunii august legea va intra în vigoare. Nu va putea fi însă aplicată, până când nu vor fi elaborate normele.

    Administrația Complexului Energetic Oltenia estimează că acest proces de elaborare a normelor de punere în aplicare a Legii privind condițiile speciale de muncă la companiile energetice va fi gata în maximum o lună de zile, Inclusiv sindicatele din Complexul Energetic Oltenia vor fi consultate pe marginea procesului de scriere a normelor.

    Estimarea este că de la Complexul Energetic Oltenia ar putea pleca peste 3.000 de salariați care la această data au vârsta de 52 de ani și care vor beneficia de condiții speciale de muncă. De asemenea, au și vechimea de 25 de ani necesară pentru pensionarea la limită de vârstă.

    Este de precizat că vârsta medie a angajaților Complexului Energetic Oltenia este una înaintată, respectiv de peste 50 de ani.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: