spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEditorial16 ani cu IMPACT în Gorj

    16 ani cu IMPACT în Gorj

    pocheaIată că au trecut 16 ani de când cotidianul de suflet al gorjenilor, IMPACT în Gorj, apare zi de zi cu informaţiile atât de necesare, nouă, tuturor. Cotidian de informaţie şi opinie, IMPACT în Gorj a cules şi exprimat absolut toate informaţiile care au circulat în arealul Gorjului şi nu numai, pe parcursul celor 16 ani de existenţă, pentru ca gorjenii să fie beneficiarii celor mai noi şi interesante evenimente. IMPACT in Gorj a apărut ca şi un element imperios necesar tuturor gorjenilor, fiindcă în acea perioadă a apariţiei sale, corupţia şi nelegiuirea domneau peste tot, mai cu seamă în Gorjul nostru. După cum ştiţi, cotidianul nostru a fost întotdeauna imparţial, şi a zguduit deopotrivă pe toţi cei care îşi făceau de cap în judeţ, mai ceva ca în propria bătătură. Cele mai controvesate personaje ale timpului scurs de la naşterea ziarului nostru, au fost aspru criticate şi „hărţuite”, în sensul jurnalistic al cuvântului, indiferent care au fost acelea. Cele mai tăinuite cazuri de corupţie au fost descoperite şi investigate de către jurnaliştii IMPACT-ului, până la aducerea acestora în faţa legii. Cotidianul nostru, al tuturor gorjenilor, a venit de fiecare dată în sprijinul tuturor segmentelor sociale, intervenind cu hotărâre şi perseverenţă acolo unde drepturile cetăţeanului au fost terfelite. A susţinut actul de sănătate şi învăţământ, actul de cultură şi sportiv, reporterii IMPACT-ului fiind omniprezenţi peste tot, pentru a veghea la modul cum se desfăşoară actrivitatea în aceste domenii. Acolo unde a fost cazul, nimeni nu a scăpat de duşurile foarte reci aplicate de profesioniştii de la IMPACT în Gorj. Dacă actul de corupţie, samavolnicia şi alte nelegiuiri au fost sensibil frânate şi diminuate, este în bună măsură şi meritul IMPACT-ului, dar şi al dumneavoastră, fiindcă aţi fost alături de noi întotdeauna, colaborarea noastră fiind una deosebit de constructivă. Acum, la ceas aniversar, vă promitem că vom rămâne aceeaşi prieteni devotaţi ai dumneavoastră, aceeaşi luptători neobosiţi, pentru dreptate şi adevăr. Veţi fi mereu beneficiarii celor mai noi şi interesante şi calitative ştiri din orice domeniu, totodată fiind ca şi până acum, primii informaţi. Vă dorim o lună a sărbătorilor de iarnă, cât mai frumoasă, sensibilă şi bogată, un sfârşit de an fericit şi împlinit! La mulţi ani, împreună!

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: