Acasa / Editorial / Alegerile au trecut, oamenii au rămas! Istoria o scriem noi!

Alegerile au trecut, oamenii au rămas! Istoria o scriem noi!

Alegerile au trecut…unii au pierdut, alții au câștigat, dar societatea merge înainte…cu bune, cu rele, fiecare ducându-și, așa cum știe, propriile probleme. Cu toate acestea, în ultima perioadă se vorbește despre alianțe, se pregătesc strategii pentru viitor, mai ales că în toamnă vom avea un nou scrutin, în urma căruia ne vom alege președintele…altă campanie, alte jigniri, alte promisiuni…tipic societății actuale sau anumitor politicieni care nu au învățat încă să treacă strada decât cu ajutorul GPS-ului și al marcajelor rutiere.

Din păcate, am uitat să fim români…am uitat ce înseamnă să ne respectăm valorile naționale, să ne respectăm pământul pe care am început să-l vindem străinilor pe bucăți, am uitat cum este să spunem „NU” atunci când trebuie și cum să nu mai stăm în „anticamera” Europei când vorbim despre interesul național.

De multe ori, stau și mă întreb cum ar reacționa Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza sau Constantin Brâncoveanu, care și-a sacrificat toată familia numai să nu stea în genunchi în fața turcilor,  dacă ar fi contemporani cu noi și ar vedea ce se întâmplă în prezent…probabil le-ar fi rușine și ar încerca șă ne reamintească ce înseamnă să fii român.

Istoria, în majoritatea cazurilor, o scriem noi…oamenii obișnuiți…cei care ne trezim dimineața să mergem la serviciu să ne plătim ratele, să ne întreținem familia sau să ne asigurăm ziua de mâine. Noi suntem baza acestei societăți, iar atunci când avem ceva de spus trebuie să fim ascultați.

Eu unul m-am săturat de acei politicieni care citesc din cărți, care se îmbracă toată ziua la costum și care, în afară de cei patru pereți ai biroului în care își duc existența, nu prea cunosc realitatea din teren. Acestor politicieni le-aș recomanda să meargă într-o piață unde oamneii își negociează existență, să meargă într-o scoală unde wc-ul este în curtea școlii sau să meargă pe o stradă după ce plouă.

Știu…este greu să coboare de pe piedestal între oameni, dar acești polictieni nu ar trebui să uite că orice piedestal poate fi pus la pâmânt de cei care scriu istoria…iar istoria suntem noi…oamenii.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*