Cine este de fapt Corneliu Gârjoabă

De câteva săptămâni, prima pagină a ziarelor, nu are cum să nu conţină numele Corneliu Gârjoabă. Cam cum era pe vremuri Marcel Hoară. Nu îl cunosc, personal, pe acest personaj, singura tangenţă cu el este cea în virtutea profesiei, eu la capătul acestui pix, el vicepreşedinte de partid, care guvernează ţara şi şef peste angajările de la Complexul Energetic Turceni. L-am remarcat când s-a făcut de cacao cu o uşoara adiere anti-lingvistică în declaraţia de avere sau când a fost luat la întrebări pentru nişte presupuse măgării cu parfum electoral. În rest…nu mi-a spus nimic, până de curând. Nimic bun. De ceva timp a devenit vedetă naţională, pentru că, pe fond, a fost şmecher, profitor, oportunist, fără jenă, imoral şi rapace; pe formă, pentru că a facut nişte declaraţii consternante: şi alţii au făcut ca el, şi-au angajat tot neamul la ţâţa statului, dar nu le-a zis nimeni nimic. Spuneţi voi, ce ar trebui comentat la declaraţia asta? O închinăciune largă şi speranţa că va fi bine şi în România. Atât. E numit acolo de partid, e ţinut acolo de partid, e liber să angajeze pe cine vrea, când vrea, pentru că îi permite partidul. Ca pe vremuri. Partidul e în tot şi în toate.
Nu sunt patetic, nici ipocrit, însă, în vreme ce majoritatea covârşitoare a românilor trăieşte la limita demnităţii, români care, fie că muncesc, fie că sunt asistaţi social, fie că sunt mici buticari, cu toţii plătesc recesiunea, cu toţii plătesc criza, cu toţii plătesc tranziţia, cu toţii plătesc guvernarea. Pe banii lor, pe viaţa lor, pe viitorul şi orizontul lor închis deja. Vă întreb, ce a facut domnul Gârjoabă să merite aproape 200 de milioane de lei vechi lunar? Vă întreb, ce au în plus toate rudele domnului Gârjoabă să merite încadrarea în muncă, pe salarii foarte bune, în vreme ce sunt refuzate angajări pe bandă rulantă, la aceeaşi unitate economică, în vreme ce foarte mulţi stau cu sabia concedierii deasupra creditelor, deasupra facturilor, deasupra viitorului copiilor, deasupra supravieţuirii? Partidul, asta au în plus. Partidul lor, care guvernează ţara. Ce a determinat acest text, frapant, cu adevărat, poate că nu este faptul în sine, deşi e revoltător, însă nonşalanţa şi siguranţa că li se cuvine orice, oricând, oricum, asta e cea mai mare tristeţe. Chiar şi pentru ei, chiar şi pentru bietul domn Gârjoabă. Care nu are nimic, dar nimic altceva decât partidul şi banii. Mulţi l-ar invidia pentru asta, dar dacă vă gândiţi mai bine, rămâne tot sărac, sărac lipit. Chiar şi aşa, cu partid care guvernează ţara, chiar şi aşa cu mulţi bani. Bani pe care, probabil, îi împarte cu partidul care îl ajută să îi obţină. Circulaţia banilor în natură. Într-o natură de plastic, urâtă şi diformă. Partidul domnului Gârjoabă, preşedintele domnului Gârjoabă, Traian Băsescu, ne cer să fim solidari, ne cer să donăm, chiar, bani într-un cont cu acelaşi nume, Solidaritatea. Păi, iată, domnul Gârjoabă avea ocazia să fie puterea exemplului: să doneze 75% din cele aproape 200 de milioane pe care le încasează lunar, să angajeze jumătate din familia sa, la mulsul banului statului, pe cealaltă jumătate să o întreţină cu ce îi ramâne. Nu, nu înţelegeţi greşit, oricine, chiar dacă e fiu de şmecher, chiar dacă e rudă cu un oportunist aflat în funcţii de partid, merită să aibă egalitate de şanse. Dar, la fel de egale ar trebui să fie şi şansele anonimilor fără carnet de partid, unii dintre ei sclipitori, dar fără şansă. Nu are ce să se întample mai departe-şi partidul, şi şefii de la partid vor închide ochii, se va trece cu vederea, pentru că şi ei sunt la fel. Asta se înţelege. Disperarea cea mare ne apucă atunci când realizăm că Gârjoabă este un personaj colectiv. Da, chiar este un personaj colectiv. Şi nu de ieri, de azi. Dacă îl multiplicăm, dincolo de persoana lui, ne dă acest personaj colectiv. Personajul colectiv Gârjoabă, se desface în mai multe ipostaze: este şeful generic, de la toate instituţiile statului, care a prins restructurările impuse de Guvern şi a făcut, refăcut liste cu cei care urmau să plece-au plecat tot cei fără pile. Este cel care a dus politica până în şcoală, ameninţând directori, obligându-i să fie susţinători ai partidului, întocmai ca înainte de `89. E şi cel care face caietul de sarcini la licitaţii, din postura de beneficiar, angajat al statului, în funcţie de cine trebuie să câştige, obligatoriu prieten de partid, care scapă şpaga în conturile lui. Îl regăsim şi în cel care se ocupă de cheta pentru partid, în vremuri electorale; ba de la şefi de deconcentrate care trebuie să îşi plătească şefia, ba de la oameni de afaceri care trebuie să îşi dezvolte afacerile, din multe, multe alte surse. Personajul ia orice chip care întreţine un sistem corupt, măcar moral, dar ştim bine că nu rămâne doar atât. Ipostazele acestui personaj colectiv pot fi nenumărate, puteţi adăuga o listă interminabilă la ce am scris mai sus. Ăsta este, de fapt, omul nostru-un profil, un personaj multiplicat şi băgat în toate structurile unui sistem care pare nevindecabil.