La un click distanţă

Societatea se complace într-un fel de joc murdar de cuvinte sau de relaţii întreţinute într-o învălmăşeală virtuală. Şi mă gândesc destul de des cum se face că, din ciorba asta de potroace apatică se înfruptă şi copiii noştri, care se redenumesc, îşi schimbă identitatea, principiile, gusturile, pasiunile, până chiar şi vârsta pentru a fi în ton cu moda şi a fi „cool”, fiind 24 de ore din 24 pe Facebook. Da, vorbim de o reţea de socializare care spune multe, care nu are nici o vină că există pentru că există principial în viaţa noastră, dar care uneori, din cauza tinerilor rebeli, dornici de afirmare distruge vieţi. Colateral, indirect, pentru că direct nu o face absolut deloc. Puntea de legătură Facebook întreţine relaţii aparent strânse dar extrem de distante, pe care desigur nu le poate şti nimeni decât atunci când se întâmplă poveşti dureroase care schimbă destine şi vieţi doar cu un click. Zeci de copii din România îşi fac cont pe reţeaua de socializare, cum am mai spus, schimbând identitatea, redenumind viaţa şi principiile ei. O fac pentru societate, pentru mersul acesta alarmant de rapid prin viaţă, totul pentru a fi „cool”. Şi o fac bine având în vedere că au exemple mii şi mii de „Aşa da” chiar de la oamenii de lângă ei. Desigur pe Facebook adulţii se întrec în a-şi expune viaţa mai ceva ca starurile de peste Ocean tot pentru a fi „cool”, chiar dacă de multe ori riscă să devină penibili. Tot pe Facebook politicienii se întrec în fotografii care mai de care mai explicite din viaţa privată, pentru a arăta şi ei cât de „cool” sunt şi în afara programului, chiar dacă, în spatele cortinei se arată altceva. Dar o fac ştiind că dacă nu vor muri de invidie cetăţenii săraci ai României, care îi plătesc pe aceşti demnitari, vor muri de invidie colegii de partid care nu se ştie prin ce mijloace au ajuns să se îmbogăţească peste noapte. Şi nu în ultimul rând pe Facebook îl întâlnim şi pe primul om în stat care atunci când nu ne delectează cu fotografii cu „pisicutzu”, acţionează într-un mod concurenţial, postând fotografii de la băile de mulţime din ţară, pe care se pare le regizează foarte bine, dând exact indicaţiile de rigoare atunci când cetăţeanul nu surprinde exact cadrul impus. Şi uite aşa, cu clop, sau fără clop, cu pisicutz sau fără pisicutz Băsescu este „online”, „trăind bine”, ca noi toţi sub aceeaşi cupolă a reţelei de socializare. Şi atunci ce ne mai miră? Facebook înseamnă societatea actuală, societatea care aderă să fie altfel, dar nu prea îi iese. Nu mă miră să mă trezesc într-o zi că îmi cere prietenia pe Facebook, (căci aici toţi sunt prieteni) chiar Traian Băsescu! Ce să mai fac atunci! Voi accepta prietenia ştiind că niciodată nu voi fi prietenă fizic cu primul om al statului. Dar voi spune da aşa cum o face toată lumea, ştiind că e mai mult decât „cool” ceea ce fac! Până atunci sunt la un click distanţă!