Ne întoarcem în timp…

Într-o Românie a anului 2013 Ministerul Sănătăţii taie bugetele spitalelor crezând că măsura va duce la „redresarea medicală a situaţiei”. Nicidecum. Din păcate însă sunt spitale prea mici care vor reuşi să se autofinanţeze şi atunci se vor închide pe modelul Guvernării lui Boc, când şi atunci s-au închis tot astea mici, sub o altă formă politică, mai „vulgară”. Acum voalat sau nu închidem din nou gura medicilor care-şi sacrifică timpul, nervii şi eu mai ştiu ce pentru a lucra în spitalele mici din oraşele mici, că de, ce să îi faci, şi acolo trăiesc tot pământeni. Din păcate însă Ministerul nu vede şi pe semne nici nu va vedea în viitor, când oamenii vor rămâne din nou la mâna spitalelor de la oraş şi acestea sărăcite „grav” tot de acelaşi minister. Ce să mai vorbim de programe, de cercetare, de investiţii în domeniu sau chiar de angajări, cu toate că ne pleacă peste hotare medici în draci şi noi stăm şi cerem mila cuiva care nu ne-o va da niciodată. Dar medicii care încă au mai avut curajul să rămână pe baricade fac asta de dragul pământenilor, şi ei rămaşi aici, pe pământul care nu le dă nimic, dar le cere şi pielea după ei. Văd că astfel de medici, care iubesc nebuneşte meseria, au salvat oameni, au readus la viaţă oameni şi mai mult au născut oameni. Şi mi-e ruşine să spun că, prin prisma jurnalistului, prin ochii jurnalistului „obiectiv” nu am ştiut niciodată să redau aceste aspecte însă de multe ori am fost „obligată” de împrejurări sau de alte apariţii concurente să scriu despre cazurile de malpraxis, despre medici care „aparent” nu şi-au făcut datoria sau despre cadre medicale care au luat de la unu sau de altul „câte ceva”. Dar niciodată, repet niciodată cred că nu s-a scris despre medicul care îşi face meseria zi de zi, despre emoţiile dinainte de operaţie sau despre stresul la care un medic este supus zi de zi. Şi atunci, în acest context, ne permitem să vorbim despre tăierea bugetului şi mai ales despre vitregirea multor unităţi medicale, care „de dragul” sistemului vor pune lacătul pe uşă. În România anului 2013 mii de medici şi asistenţi medicali au ales să plece peste hotare în căutarea unui salariu mai bun cu toate că aici, acasă, au copii şi persoane care îi aşteaptă oricând să vină. Şi mai mult la începutul Guvernării Ponta se vorbea despre o redresare a situaţiei, despre dezvoltarea acestui sistem şi despre demersuri privind reîntoarcerea acelor medici care făcuseră pact cu străinătatea mai demult. Din toate aceste lucruri a rămas doar praful de pe dosare, care aşteaptă să fie suflat de o adiere timpurie de vânt. Şi atunci despre ce vorbim? Închei apoteotic cu o epigramă, care reflectă întocmai realitatea anilor ce vor veni. Profesioniştii vor pleca iar noi…de noi nu se va mai şti nimic: „Bolile ce ne omoară/Nu mai poţi să le alini/Doctori mulţi avem în ţară/Însă medici… prea puţini! (autor: Dumitru Botar Tabor)!