Nopţile (şi zilele) de coşmar ale baronilor

Baroni li s-a spus, baroni a rămas. Pentru mine, acest „titlu de nobleţe”, reprezintă doar un termen ajutător atunci când necesită invocarea unei funcţii mari, într-un anumit context. În niciun caz nu-l folosesc în sensul peiorativ. Adevărul este că aceşti oameni care au deţinut sau încă mai deţin funcţii mari în cadrul administraţiei, încă din primele momente ale instalării în funcţii, sunt supuşi păcatului de a greşi. Sau altcumva spus, sunt pasibili de a o comite, sub o formă sau alta. Nominalizările în vederea alegerilor, în unele cazuri, sau numirile pe funcţii, în alte cazuri, nu sunt făcute în funcţie de meritele şi calităţile indivizilor. În cele mai multe cazuri aceste selecţii vizează indivizi uşor de manipulat de către grupul de interese. Alesul sau numitul nu trebuie să cârtească apoi, la ceea ce i se cere. Un baron local poate să învârtă multe. Poate să ia decizii (iegale) favorabile grupului, poate să influenţeze orice, dar nu în ultimul rând, poate să producă. Adică în primul rând, bani care sunt imperios necesari grupului. Başca ce mai scapă prin propriile buzunare, şi nu puţini. Lăsaţi în pace să îşi facă de cap, ani de-a rândul, baronii au ajuns la concluzia că nimeni şi nimic nu are ce le face, că nimeni şi nimic nu este mai presus de ei. Au crezut mereu că sunt intangibili, că au o protecţie de fier, indistructibilă. Cu siguranţă, aşa a crezut Mazăre, Constantinescu, Duicu, Nicolescu, Apostu şi mulţi alţii. Aceşti oameni, după cum se ştie, au văzut cătuşele pe mâini. Cei care au rămas încă nesăltaţi, până acum, dar ştiu că au comis-o, e vai de viaţa lor. Numai în pielea lor să nu fi. Sunt convins că cei mai mulţi regretă cea ce au făcut, dar regretele sunt tardive. La orice oră se pot trezi cu cătuşele pe mâini. Mai mult sau mai puţin vinovaţi! Măcar au la îndemână, o invocare comună: „Sunt nevinovat, m-au arestat, politic!” …