Specificația de început o s-o fac pentru generația facebook și pentru cei care făceau cârnați în zilele Revoluției televizate din decembrie 1989, nefiind atenți la ecranele alb-negru ale Sirius-ului din dotare. Pe scurt. Tot românul care nu participa activ la strigături, împușcături și marș pe străzile patriei, a stat în fața televizorului să vadă cu ochii lui Revoluția. Se transmitea în direct. La un moment dat, războiul urban, animația de guerrillă, imaginile în direct ale unui eveniment istoric, au fost oprite. S-a închis Revoluția de la televizor, dintr-o dată. În locul ei, cei de la televiziunea, liberă de acum, au transmis un moment folcloric, cu cântece de voie bună și o duduie în prim plan ale cărei cosițe bălaie erau teatral pieptănate, ca într-un presupus ritual rural, de moment festiv. A înțepenit România. Au început, firește, scenariile cu ratarea Libertății, imagini mentale cu celule pline de zgomotoși care au înjurat comunismul, o teamă. Din fericire, nu a fost așa. Imaginile cu Revoluția au revenit, Brateș parcă, baiatul ăla cu ochelari negri, a motivat pauza cu o supraîncărcare tehnică. Țara arde și baba se piaptănă…Nu vi se pare cunoscut? Nu vi se pare repetitiv? Nu vi se pare că România se „supraîncarcă tehnic”? Exceptând toate măgăriile ălora care au guvernat, pe rând, vreme de douăzeci de ani, ar fi prea mult să acoperim cu trecut pagina asta, nu vi se pare că se întâmplă cam la fel acum? Românul nu prea face revoluții, românul nu prea face greve, darămite revoluții, dar, cu toate astea, el trebuie buimăcit, trebuie preocupat cu ceva. Cu altceva decât realitatea lui. Atenţie! Ne reorganizăm administrativ, vi se va fură județul și nu o să mai aveți identitate. Poftiți, luați de dezbateți, nu vă mai gândiți la amărâtele alea de tăieri salariale, că au fost luate în interesul românului, zice Emil; nu vă mai gândiți la pensiile alea minuscule, ajustate și ele, că rămân și mai mici după tăvălugul inflației, iar puterea lor de cumpărare scade pe zi ce trece. Nu, trebuie să vorbim chestiuni arzătoare. Se comasează alegerile și o să fiți buimăciți cu atâtea buletine de vot dintr-o singură tură. Hai, să vedem cum rezolvăm această problemă fundamentală a românului. Nu trebuie să vă mai gândiți că s-a majorat prețul combustibilului, că factura la curentul electric e umflată, ca burta lacomă a unui căpcăun, numit „baiat deștept”, să fie îndestulată. Ne face iubitul conducător și minunatul guvern, scut. Nu, nu ne scutește de la nimic, doar ne protejează cu scut anti-rachetă, la Deveselu. Irelevant că asta nu va reduce definitiv numărul ăla, din ce în ce mai mare, de șomeri, de tineri fără perspectivă, poftiți elegant să plece din țară. Nu trebuie să luați în seamă. Iar pentru faptul că încă mai vine iarna, cu frig, fără căldură, trebuie una tare: Wikileaks dixit-Băsescu era să vă bage în război cu Rusia. No shit??? Știu că și ale sunt importante, dar parcă prea e la mișto făcută diversiunea. Știu că un stat civilizat, un stat modern, nu se rezumă, primitiv, doar la aspectul economic, dar de aici începe abrutizarea. Ăsta e primul pas către decență: să nu ai gândul ocupat cu lucruri primare. Dar nu se poate, în general. Pe de altă parte, se poate și se prea poate. Să dau doar două exemple. Inutila imensitate a casei domnului Videanu, dacă era mai mică, iar diferența împărțită unor tineri orfani, se chema solidaritate. Banii dați pe câteva poșete și trei perechi de pantofi ai doamnei Udrea, rezolvau financiar câteva familii, tot anul electoral viitor. Ăștia își afișează avutul ostentativ, ca etnicii minoritari. Dar ăia așa au cultura și nici nu guvernează patria. Nu, nu sunt patetic, v-am mai spus. Și nici nu am veleități comuniste, cred în democrație și în șansa fiecăruia, așa cum și-o face. Însă ce le cer ăstora de mai sus și tuturor colegilor lor de grohăială guvernamentală, nu este altceva decât decență și respect. Ăștia conduc, ăștia reprezintă poporul și decid pentru el. Dar e un popor aflat în beznă, guvernează peste o sărăcie endemică, trăiesc într-o țară unde ăia cei mai bogați, câștigă 800 de lei. Cam cât două cafele la Monte Carlo. De aceea e jenant să le putem cere să creadă că nu s-a prea schimbat ceva de la filmulețul folcloric din 89. E la fel de frig, e la fel de frustrant, e la fel de teamă, e un orizont la fel de închis. E beznă. Și baba, nu-i așa, se piaptănă. Ca să fie drăguță, nu de alta.
Binele o duce, încă, foarte rău în România!
Doamne-ajută!
