Ţara cu cei mai mulţi sfinţi pe metru pătrat

Cu aproape 20 de ani în urmă, din curiozitate, într-o zi, m-am apucat să număr câte zile nelucrătoare sunt într-un an, în ţara noastră, care din punct de vedere religios este majoritar creştin-ortodoxă. Am pus la socoteală duminicile, sărbătorile însemnate cu cruce roşie în calendarul creştin-ortodox, cele însemnate cu cruce neagră, fiindcă în acea vreme se respectau, plus alte sărbători nemarcate în calendar, dar din bătrâni, din tradiţii, se respectau. Aici aş aminti doar joia verde, joia iepelor sau tretunul. Bine, am avut „şansa” de a avea o bătrână lângă mine, pe baba Cela, cea care se pricepea şi le ştia pe toate cele vechi. Când am tras linie şi am adunat, am rămas perplex, constatând că sunt nu mai puţin de vreo 200 de sărbători într-un singur an, pe care românul ascultător de părinţi şi de bătrâni, ar trebui să le respecte. Altcumva spus, vreo 200 de zile pe an, românul ar trebui să trândăvească. Nu se prea omoară el, românul, cu munca, din fire, dar având „şansa” de a fi îngrădit de „justificări serioase”, românul poate să trândăvească „în numele legii”. Cei drept, românii s-au mai deşteptat şi nu mai ţin cont de toate „prostiile băbeşti”, odată cu deschiderea către lumea bună, începând să pună mâna pe muncă. Parcă intraţi la griji de implicarea enoriaşilor în ale muncii, feţele bisericeşti au început să introducă în calendar, noi sărbători marcate cu roşu, motivându-le prin canonizarea a noi sfinţi. Astfel, în calendarul creştin-ortodox, apar anual noi sfinţi care pun în dilemă enoriaşul de rând. Nu vreau să nominalizez noile apariţii în calendar, dar vreau să spun că acum câteva zile, mai precis marţi, am chemat un om la muncă, iar el m-a atenţionat că este cruce roşie la calendar. Cel mai uşor de verificat mi-a fost prin internet, calendarul emis de BOR, arătând că în acea zi se sărbătoresc sfinţii mucenici Serghie şi Zah, fiind cruce neagră, nu roşie. Atenţionat încă o dată de omul chemat la muncă, am verificat şi calendarul emis de Mitropolia Olteniei, iar acolo apărea într-adevăr, cu cruce roşie, scris cu roşu, sărbătorirea celor doi … „sfinţi”. Bineînţeles că nu am respectat acea sărbătoare, iar a doua zi, întrebând o măicuţă, cum stă treaba, de unde au mai apărut şi acei sfinţi, fără a fi marcaţi şi de BOR, mi-a răspuns că este vorba de sfinţi … locali! Non coment!