spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEditorialTrezirea! Gorjenii au votat schimbarea!

    Trezirea! Gorjenii au votat schimbarea!

    Aşa cum era de aşteptat, românii s-au trezit în ceasul al 12-lea. Românii se trezesc mai greu, chiar foarte greu, dar se trezesc, totuşi. Se trezesc mai greu, şi la propriu şi la figurat, dovezile fiind foarte grăitoare, şi dintr-un punct de vedere şi din celălalt. Vorbind la propriu, în această perioadă caniculară, de iad pe pământ, românul doarme dus, până la prânz, sau prânzul ăl mare, adică atât timp cât este răcoare afară, şi poate să-şi desfăşoare nişte acţiuni edilitare sau de alt interes, în bune condiţiuni. El se trezeşte atunci când soarele nemilos îl primeşte cu o ostilitate de vrăjmaş, şi începe să muncească, să alerge, atunci când îi fierb creierii în cap. Când apare acea firavă dar totuşi prielnică răcoare a amurgului, cade răpus de arşiţa care i-a ars şi ficaţii din el. mănâncă bine, de regulă gras, cu multă untură, se „reface” cu alcool cât cuprinde, apoi zace iarăşi până a doua zi, la prânz. Revenind la partea figurativă, deci la cealaltă trezire a românului, aceasta nu mai depinde de stihiile naturii. Indiferent cum ar fi vremea, românul când se trezeşte, acţionează. Asta ar fi partea bună. Partea proastă este că se trezeşte cam greu, şi cam rar. Rar, adică o dată la câteva decenii, cel puţin două. Dovada faptului că românul s-a trezit din nou, a fost remarcată prin demonstraţiile de stradă din iarnă, atunci când Băsescu o băgase pe mânecă, şi în consecinţă, l-a demis pe umilul şi eternul cocoşat, Emil Boc. Ieri, pe o caniculă insuportabilă, românii treziţi au ieşit afară din casă, şi au mers la vot, pentru a-l demite pe cel care le mâncase zilele, şi aşa amare, de opt ani încoace. Bineînţeles că nu s-au trezit cu toţii, foarte mulţi rămânând amăgiţi de celebra vrăjeală a lui Băsescu, plus cei care au dormit, fără număr. De schimbarea care nu va întârzia să apară, vom profita cu toţii. Mult dorita linişte care se va aşterne, în sfârşit, peste ţara noastră, va fi o mamă bună pentru toţi românii, inclusiv pentru cei care nu au catadicsit să meargă la vot, asta măcar dintr-o datorie civică. Cu toate eforturile depuse de Traian Băsescu şi camarila sa, de a nu mai merge oamenii la vot, spre a-şi exercita dreptul la care au tânjit mare amar de vreme, deci cu toate aceste eforturi, gorjenii, într-un număr suficient de mare, au mers la urne şi au ales liniştea şi normalitatea. Totodată au trântit pe acel care îi minţise, îi amăgise şi îi păcălise în repetate rânduri. Carisma şi persuasiunea nu i-au mai fost de folos acelui om viclean şi mincinos care i-a învrăjbit pe români între ei, în aşa fel încât să se duşmănească şi să se bată în stradă. Gorjenii au votat schimbarea, prezentându-se la urne peste 55% dintre cetățeni.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: