Viitor de aur, ţara noastră are! (?)

La douăzeci şi trei de ani de la Revoluţie, în deceniul doi, al secolului douăzeci şi unu, deci în mileniul trei, pare că asistăm la o generaţie care nu confirmă, sau cel puţin, se întrevede că nu va confirma. Libertinismul a fost căutat de tinerele generaţii din totdeauna, dar fie că nu au găsit terenul propice să se desfăşoare, fie că instituţiile statului şi-au făcut datoria. Dacă înainte de Revoluţie, tinerii nu-şi prea găseau terenul „adecvat”, azi, porţile spre „păcate”, sunt largi deschise în orice zi şi pe oriunde. Epoca aceea, cu toate păcatele ei, nu le oferea tinerilor posibilitatea de a intra în contact cu drogurile, fie ele uşoare sau ceva mai grele, toate cârciumile erau închise la ora 21, încadrarea în muncă se făcea automat după terminarea studiilor sau la revenirea din armată. Părinţii copiilor aveau serviciu, era o stabilitate. Azi, din păcate s-a ales praful, şi se tot alege pe zi ce trece. Oamenii sunt lăsaţi fără slujbă, tinerii nu sunt încadraţi în societate, în tot mai multe şcoli nu prea se mai învaţă, dacă nu droguri, măcar droguleţe, sunt la tot pasul, barurile deschise non stop, copiii rămaşi fără părinţi, datorită plecării forţate de sărăcie în străinătate şi multe alte motive care pun în primul rând tineretul, în pericol ireversibil. Această situaţie de fapt, găseşte clasa politică românească, prinsă cu alte preocupări mai „interesante”. Parcă în mod intenţionat, această situaţie de-a dreptul dramatică din societatea românească este lăsată pe ultimul plan. Preocuparea politicienilor pentru averile personale, pentru afaceri, ieşiri, chiolhanuri şi nu în ultimul rând, lupta oarbă pentru putere, parcă i-a orbit şi pe ei, total. Problemele vitale ale societăţii, problemele viitorului naţiunii, deci problemele tinerilor, care asigură aşa cum va fi el, viitorul oricărei naţiuni, le-au plasat de mult, în derizoriu. Dezorientaţi şi lipsiţi de orice perspectivă, tinerii sunt puşi în situaţia de a-şi pierde încrederea în orice şi în oricine, chiar în ei înşişi. În consecinţă, cazurile reprobabile se înmulţesc pe zi ce trece, tot mai mulţi tineri ajungând în situaţii nedemne, periculoase, sau cel mai grav, în situaţia de a-şi pune capăt zilelor. Lipsa dialogurilor constructive dintre părinţi şi copii, datorate pur şi simplu ignorării acestora de către tineri, amplificată cu dialogurile de multe ori distructive dintre unii părinţi şi tineri, sau tinerii între ei, duce în multe cazuri la evenimente cutremurătoare, cum ar fi sinucideri, crime, accidente datorate teribilismului, etc. Instituţiile abilitate trebuie să intervină până nu este foarte târziu. Cum, necum, destinele naţiunii noastre vor fi conduse de cei care acum parcă plutesc în derivă.