spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEveniment9 reţinuţi bănuiţi de fraude cu asigurări auto

    9 reţinuţi bănuiţi de fraude cu asigurări auto

    Achiziţionau maşini second hand pentru a le accidenta şi pentru a încasa banii pe asigurarea auto. Este vorba despre 9 gorjeni care au fost reţinuţi ieri de poliţişti pentru fraudă. Cei 9 cumpărau maşinile din afara ţării, le asigurau la suprapreţ ca mai apoi să le accidenteze pentru a încasa banii pe asigurări.

    9 persoane au fost reţinute ieri de către poliţiştii gorjeni. Cei în cauză sunt bănuiţi că achiziţionau maşini second hand, le asigurau la suprapreţ ca mai apoi să le accidenteze intenţionat pentru a încasa banii pe asigurările auto. Cei 9 au fost astăzi prezentaţi magistraţilor cu propunerile legale. „Urmare a materialului administrat, procurorul a dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui număr de 9 inculpaţi, brokeri de asigurări, revânzători de autoturisme sau reprezentanţi ai unor service-uri auto. În fapt, s-a reţinut că unii dintre inculpaţi au achiziţionat din Uniunea Europeană, autoturisme second hand pe care ulterior le asigurau la suprapreţ după care, cu intenţie, fie provocau accidente rutiere, fie pe baza unor avarii preexistente declarau în fals producerea unor evenimente rutiere, toate acestea cu scopul de a primi despăgubiri în mod fraudulos de la societatea de asigurări”, a declarat Laurenţiu Grecu, procuror în cadrul Parchetului Local. Prejudiciul se ridică la suma de 400.000 lei. Cei 9 au fost prezentaţi magistraţilor cu propuneri legale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: