spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA lăsat maşina în gard şi a deschis secţia de votare

    A lăsat maşina în gard şi a deschis secţia de votare

    Ziua de ieri nu a fost lipsită de evenimente nici în judeţul Gorj, acolo unde, 305.378 de cetăţeni au avut drept de vot. Ziua a început cu stângul pentru preşedinta unei secţii de votare din comuna Scoarţa, care a fost implicată într-un accident de circulaţie, chiar înainte de a ajunge la secţie. Se pare, femeia nu a păstrat distanţa regulamentară şi s-a ciocnit de maşina din faţa sa. Din fericire nu a fost nevoie de intervenţia oamenilor legii, pentru că cei doi conducători auto au căzut la pace. Femeia a avut timp chiar să ajungă la secţia de votare, astfel că procesul electoral s-a desfăşurat impecabil. „Până la această oră, nu avem raportate niciun incident electoral. Toate secțiile de votare s-au deschis la timp, lumea a început să voteze de la ora 07:00. La Scoarța, președinta unei secții de votare a fost implicată într-o tamponare soldată doar cu pagube materiale. Dumneaei plecase mai devreme de acasă și nu a întârziat la secție, chiar dacă a fost implicată în acest eveniment”, a spus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Ieri nu s-au înregistrat evenimente majore, doar mici neînţelegeri care au fost rezolvate în timp util.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: