spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA lovit o femeie după care a fugit de la locul accidentului

    A lovit o femeie după care a fugit de la locul accidentului

    Vineri cu ghinion și pentru o femeie din Târgu-Jiu. Poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 58 ani, despre faptul că a fost victima unui accident rutier, pe raza comunei Vladimir. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliţiei oraşului Târgu-Cărbuneşti care, din primele cercetări, a constatat că M.A., de 45 ani, din comuna Vladimir, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 662, din direcţia Vladimir în direcţia Bibeşti, la plecarea de pe loc, nu s-a asigurat corespunzător, acroşând o femeie în vârstă de 58 ani, care circula cu bicicleta, în acelaşi sens de mers. Conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, declarând ulterior, că nu a avut cunoştinţă despre producerea evenimentului. În urma impactului a rezultat rănirea femeii care a fost transportată la Spitalul Târgu-Cărbuneşti pentru investigaţii medicale. Conducătorul auto a fost identificat ulterior de poliţişti, fiind testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la Spitalul Târgu-Cărbuneşti pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: