spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAccident de muncă la Padeş

    Accident de muncă la Padeş

    Un angajat al unei societăţi de exploatare forestieră a ajuns la spital, după ce a suferit un accident la locul de muncă. Omul, în vârstă de 44 de ani, din Uricani, în timp ce deservea un vehicul tip TAF, destinat lucrărilor forestiere, a derapat şi a ajuns într-o râpă. Bărbatul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Gorj, pentru a i se acorda îngrijiri medicale, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-facial. „Poliţiştii Postului de Poliţie Padeş au fost sesizaţi de către ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei Oraşului Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, despre faptul că în parchetul de exploatare a masei lemnoase situat în punctul « Curmezişa », de pe raza comunei Padeş, s-a produs un accident de muncă, unul dintre angajaţii societăţii, suferind leziuni la nivelul capului”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă formată din poliţişti ai Poliţiei Municipiului Motru şi Postului de Poliţie Padeş, precum şi un inspector al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs acest accident de muncă, iar la finalizarea anchetei, dosarul va fi înaintat unităţii de parchet competente cu propuneri legale.


    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: