spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAccident, soldat cu trei victime

    Accident, soldat cu trei victime

    Trei persoane au fost rănite uşor, în urma unui accident de circulaţie, ce a avut loc pe D.C. 84, localitatea Slivileşti, produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Zilele trecute, în urma neadaptării vitezei de deplasare, într-o curbă la dreapta, un cetăţean gorjean a pierdut controlul direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de P.D., 61 ani, din localitate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj „în urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a numiţilor P.M., 57 ani, M.G.F., 13 ani şi M.N.A., 12 ani, toţi din comuna Slivileşti, judeţ Gorj, pasageri în autoturism, aceştia fiind transportaţi la Spitalul de Urgenţă Târgu-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”. În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: