spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA adormit la volan și s-a răsturnat cu microbuzul

    A adormit la volan și s-a răsturnat cu microbuzul

    Microbuz răsturnat, în judeţul Gorj. Trei oameni au ajuns, sâmbătă, la spital, iar doi dintre ei sunt în stare gravă. Şoferul, care circula cu viteză, a pierdut controlul volanului, iar microbuzul s-a răsturnat de câteva ori în afara şoselei.

    Accidentul s-a produs pe drumul dintre Rovinari şi Târgu-Jiu. Șoferul circula cu viteză, iar la un moment dat, se pare că a adormit la volan. A derapat 50 de metri, a sărit un șanț de pe marginea drumului și s-a răsturnat. Câțiva localnici au sărit imediat să îi salveze pe cei care se aflau încarcerați: „eram în magazin când am auzit un zgomot puternic. Când am ieșit afară am văzut microbuzul răsturnat. Am fugit acolo și oamenii cereau ajutor. Erau destul de răniți. A oprit și o dubă cu muncitori și am sunat la 112. Am scos pe doi dintre ei care erau prinși, până au venit ambulanțele. Șoferul a spus că a adormit la volan”, a declarat un martor. Microbuzul, în care se aflau cei trei bărbați, venea de la Pitești și trebuia să ajungă la Craiova, de unde sunt ocupanții mașinii. În microbuz erau și câteva zeci de kilograme de rebuturi de cabluri electrice pe care cei trei urmau să le comercializeze la un centru de fier vechi. La locul accidentului a ajuns și un echipaj SMURD și unul de descarcerare: „Una dintre victime a fost luată de ambulanța SMURD, cea în stare mai puțin gravă, iar celălalte două persoane rănite, aflate în stare mai gravă au ajuns cu alte două ambulanțe la Spitalul de Urgență Târgu-Jiu” , a declarat Stelian Bălașa de la ISU Gorj. Oamenii legii fac cercetări pentru a afla cu exactitate cum s-a produs accidentul.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: