spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAmbulanţa a intrat într-un bar din Bâlteni

    Ambulanţa a intrat într-un bar din Bâlteni

    O ambulanţă, care transporta un pacient la spitalul din Târgu-Jiu a fost implicată ieri într-un accident de circulaţie, produs pe raza comunei Bâlteni. În urma evenimentului rutier, pacienta din salvare a fost rănită şi transportată cu o altă ambulanţă la secţia urgenţe, pentru investigaţii medicale.

    La un pas de dezastru. Aşa se poate descrie în două cuvinte accidentul de circulaţie, care a avut loc ieri chiar în centrul comunei Bâlteni. Şi asta pentru că ambulanţa care transporta o pacientă la spitalul din Târgu-Jiu a lovit în plin un autoturism, care vira la stânga fără să se asigure. În urma impactului destul de violent, ambulanţa a ajuns într-un bar, lovind o ţeavă de gaze. „Dacă exploda ţeava de gaze muream toţi. Exploda întreaga clădire şi noi ardeam ca şobolanii în ea”, a spus unul dintre localnicii, aflaţi la ora accidentului în bar. Zgomotul puternic i-a scos însă afară din local, pe toţi clienţii. Speriaţi şi cu teama în suflet nu se gândeau decât că ar fi putut fi morţi într-o secundă. „Eram aci la masă şi am auzit un zgomot puternic. Am ieşit afară din bar şi am văzut ambulanţa aici în casă. Dacă era vreo maşină parcată aci în faţa barului era dezastru. La fel se întâmpla şi dacă exploda ţeava de gaze pe care a distrus-o ambulanţa”, povestea o femeie aflată în bar.

    Şoferul autovehiculului nu s-a asigurat

    Scăpat ca prin urechile acului din accidentul de circulaţie, şoferul autovehiculului care a intrat în coliziune cu ambulanţa se apără spunând că a respectat întocmai regulile de circulaţie: „Am semnalizat stânga şi am vrut să intru. Eram în coloană şi în spatele meu era un tir. Era dreptul meu, nu era nici o problemă. Ambulanţa nu am văzut-o că era în spatele tirului”, spune şoferul, Grigore Achim. Echipajul de pe ambulanţă are însă o altă variantă. Şoferul ambulanţei spune că maşina i-a tăiat calea: „Mi-a tăiat calea. Eu veneam cu girofarurile aprinse şi semnalul acustic pornit, dar în timp ce alte maşini s-au dat la o parte, maşina respectivă ne-a tăiat calea”, a spus şoferul de pe ambulanţă. Poliţiştii au venit la faţa locului pentru a efectua cercetările, care să scoată la iveală cine se face vinovat de producerea evenimentului rutier. „Se pare, din primele cercetări că şoferul autovehiculului implicat în accident nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a producerii accidentului de circulaţie”, a declarat şeful postului de poliţie Bâlteni, Sorinel Ionuţ Ciriperiu. La faţa locului au ajuns şi reprezentanţii de la firma de gaze, care au reparat ţeava care ar fi pus în pericol barul, dar şi locuinţele din apropiere.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: