spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAmenzi contravenţionale de 78 de mii de lei

    Amenzi contravenţionale de 78 de mii de lei

    Inspectorii de la Garda Financiară(GF)Gorj au întreprins şi în această perioadă controale la agenţii economici din judeţ. Astfel, nu mai puţin de 84 de agenţi economici au fost „puricaţi”, în cazul unora dintre ei dispunându-se amenzi contravenţionale pe măsura faptelor. „Agenţii economici au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale 78 de mii de lei şi confiscări de bunuri şi sume în valoare de 45 de mii de lei, totalul amenzilor aplicate şi al sumelor de bani supuse confiscării în această perioadă fiind de 123 de mii de lei, aproximativ 1,2 miliarde de lei vechi”, a spus inspectorul şef al GF Gorj, Florin Ninu. S-a luat măsura încasării şi virării sumelor stabilite, încasându-se în perioada de referinţă suma de 100 de mii de lei din amenzile aplicate şi confiscările dispuse. Tot în această perioadă au fost întocmite cinci acte de sesizare penală, pentru infracţiuni de înregistrare a unor cheltuieli fictive şi nedeclararea activităţilor şi veniturilor obţinute, prejudiciul fiind estimat la suma de 163 de mii de lei. GF Gorj a prezentat bilanţul activităţilor din anul 2011. Astfel, în tabelul întocmit de GF Gorj se arată că în anul 2011 au fost întocmite 1238 de controale, peste 780 de amenzi aplicate totalizând un milion de lei. Activitatea a 52 de agenţi economici a fost suspendată şi numai în trei luni au fost întocmite aproximativ 50 de sesizări penale.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: