spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAmenzi pentru cărți de identitate expirate

    Amenzi pentru cărți de identitate expirate

    Polițiștii locali cu atribuții domeniul evidenţei persoanelor din cadrul Poliției Locale Târgu Jiu au acționat în perioada septembrie – noiembrie 2022 pentru punerea în legalitate a unui număr de 1393 persoane care locuiesc pe raza municipiului Târgu Jiu fără documente legale. Este vorba despre cetățeni care au cărțile de identitate expirate, nefiind reînnoite în termenele stabilite de lege și minori care au împlinit vârsta de 14 ani și nu s-au adresat încă Direcției de Evidență a Persoanelor Târgu Jiu în vederea eliberării actului de identitate.

    „Polițiștii locali au înmânat cele 1393 de înștiințări emise de Direcția de Evidență a Persoanelor Târgu Jiu, persoanelor care nu dețineau acte de identitate sau aparținătorilor legali ai acestora, fiind acordate termene pentru punerea în legalitate. Ulterior, întrucât nu au fost respectate termenele pentru conformare, s-au aplicat 843 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 42.150 lei”,au transmis oficialii Poliției Locale Târgu Jiu.

    Primul act de identitate nu se eliberează pe bază de procură specială.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: