spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAu furat ţevile din gard

    Au furat ţevile din gard

    Un furt mai rar întâlnit a fost înregistrat pe raza comunei Polovragi. Şi cine a zis că românul scoate bani şi din piatră seacă, nu s-a înşelat deloc. Un exemplu viu îl constituie furtul înregistrat la Polovragi, unde hoţii, patru la număr, s-au gândit că pot scoate bani frumoşi din ţevile unui gard. Numai că gardul cu pricina avea proprietar, iar acesta a sunat de grabă la poliţie când a văzut minunăţia.

    O femeie, în vârstă de 51 de ani, a trăit s-o vadă şi pe asta. Dimineaţa, femeia a dat cu ochii de gardul care îi împrejmuia casa, căzut la pământ. A cercetat zona şi apoi a pus mâna pe telefon şi a sunat la poliţie. Oamenii legii au venit la faţa locului şi au început cercetările. Nu le-a trebuit prea mult să afle cine sunt hoţii. „Partea vătămată, o femeie de 51 de ani, din localitate, a sesizat faptul că a constatat în dimineaţa aceleiaşi zile, lipsa unui număr de 7 ţevi din fier, de 1,5 metri fiecare, ce erau fixate în gardul împrejmuitor. Efectuând investigaţii cu privire la cele sesizate, poliţiştii din Polovragi au stabilit că suspecţi de comiterea furtului sunt 4 bărbaţi din localitate, Ş.I., de 34 ani, S.C., de 36 ani şi G.C.M., de 33 ani şi I.Ş., de 34 ani. Suspecţii au tăiat şi sustras ţevile respective, iar ulterior le-au vândut la un centru de colectare a deşeurilor feroase, centru situat pe raza comunei Slătioara, în judeţul Vâlcea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, inspectorul principal, Daniel Ionuţ Tică. În urma verificărilor, bunurile au fost găsite şi redate proprietarei păgubite. Cei patru suspecţi sunt cercetaţi în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: