spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEvenimentŞi băut şi fără permis

    Şi băut şi fără permis

    Ieri, poliţiştii Postului de Poliţie Urdari au fost sesizaţi prin serviciul de urgenţă 112 de către un tânăr, de 24 ani, din localitate, despre faptul că în timp ce conducea un autoturism pe DJ 674, pe raza comunei Urdari, a acroşat cu oglinda retrovizoare stânga, un moped care a intrat pe contrasens. Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a constatat că tânărul, din comuna Urdari, care conducea un moped înregistrat din direcţia Fărcăşeşti – Turceni, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul, condus din sens opus de către apelant. De asemenea, s-a constatat că tânărul de pe moped se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, prezentând o concentraţie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat şi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a suferit leziuni corporale uşoare în urma impactului. Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind constituit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală şi care nu posedă permis de conducere.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: