spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentÎși caută dreptatea la ITM

    Își caută dreptatea la ITM

    Sute de petiții au ajuns de la începutul anului pe masa Inspectoratului Teritorial de Muncă! Gorjenii reclamă tot mai mult faptul că nu își primesc salariile, dar nu este singura nemulțumire care a făcut ca la ITM să ajungă 260 de reclamații.

    George Romanescu (ITM Gorj)

    Tot mai mulţi angajaţi apelează la inspectorii de muncă din cadrul ITM Gorj pentru a-şi rezolva problemele pe care le au la serviciu. Sute de petiții au ajuns la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, de la începutul anului și până în prezent. Cele mai multe plângeri înregistrate au fost în domeniul relaţiilor de muncă şi doar 24 petiţii au vizat probleme de securitatea şi sănătatea muncii. „În perioada 01.01.2015- 30.06.2015, un număr mare de petiţii, respectiv 256, din care 232 sunt în domeniul relaţiilor de muncă şi 24 în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă. După cum vedem 90% dintre acestea sunt făcute în domeniul relaţiilor de muncă. Petiţiile se referă la faptul că nu şi-au primit salariile sau nu le-au primit la timp”, a explicat George Romanescu, director ITM Gorj. Cele mai mari neajunsuri puse pe hârtie de gorjeni atunci când își caută dreptatea la ITM țin de salariile care se dovedesc a fi nu obligații de respectat de angajatori, ci doar vorbe în vânt. În urma sesizărilor făcute de mai mulți angajați gorjeni, inspectorii de muncă efectuează controale și încearcă să soluționeze problemele semnalate. „În mare parte dintre petiţii se referă la munca fără forme legale, timpul de muncă nu se respectă, repausul săptămânal şi alte probleme. Principala problemă este neplata drepturilor salariale la timp sau neplata salariilor deloc. Inspectorii de muncă merg în aceste controale şi în termene foarte scurte trasează măsuri de remediere a deficienţelor, iar în caz contrar riscă amenzi foarte mari”, a mai precizat George Romanescu. Față de perioada similară a anului trecut, numărul petițiilor înregistrate la sediul instituției a crescut. Angajaţii care depun reclamații trebuie să ştie că toate informaţiile din plângerile depuse la ITM rămân confidenţiale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: