spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCriminalul din Ruget, transferat sub escortă la Jilava

    Criminalul din Ruget, transferat sub escortă la Jilava

    Bărbatul din Ruget, care şi-a ucis cu bestialitate soţia, dominat de gelozie, a fost transferat ieri dimineaţă, la Jilava. Între timp, după ce anchetatorii au pus cap la cap toate probele, adunate de la faţa locului, au decis schimbarea încadrării juridice a faptei din omor calificat în omor deosebit de grav, săvârşit prin acte de cruzime. Claudiu Bălănoiu, în vârstă de 35 de ani, a pus capăt căsniciei, după ce şi-a ucis cu sânge rece soţia. Totul s-a derulat în faţa celor doi copii minori, care se pregăteau să plece la şcoală. De teamă să nu fie ucişi, minora a sărit pe geam, iar fiul cel mic al familiei a fugit pe uşa casei direct la bunica sa, căreia i-a povestit cele întâmplate. Cel mai şocant amănunt a venit din partea Poliţiei, care a fost sesizată despre crimă chiar de către autor. Imediat după ce şi-a lăsat soţia într-o baltă imensă de sânge, individul a luat acelaşi cuţit cu care îşi sfârtecase nevasta şi a încercat să-şi pună capăt zilelor. Numai că individul a fost salvat înainte de a fi prea târziu. O ambulanţă l-a dus la spital, unde medicii au făcut tot posibilul să-l salveze. Imediat ce starea sa de sănătate a permis un posibil transfer către un alt spital, criminalul a fost preluat sub escortă. Investigaţiile medicale vor continua, acesta urmând să fie expertizat psihiatric, pentru a se stabili dacă era „în toate minţile” când a săvârşit oribila crimă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: