spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCuplu bătut de doi indivizi! Agresorii au sărit cu picioarele pe mașina...

    Cuplu bătut de doi indivizi! Agresorii au sărit cu picioarele pe mașina victimelor!

    Doi tineri și mama unuia dintre ei au fost bătuți măr de doi indivizi. Agresorii s-au urcat pe mașina uneia dintre victime și au sărit până când autoturismul a fost distrus. Bătăușii erau beți și au atacat persoanele fără a avea vreun motiv, cu o zi înainte un alt cetățean fiind bătut în timp ce se întorcea de la serviciu.

    Cei doi bătăuși sunt anchetați, în cazul lor fiind impus controlul judiciar pentru 60 de zile. De asemenea, agresorii au fost reținuți pentru 24 de ore. „Polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au continuat urmărirea penală și au luat măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, faţă de doi tineri, de 19 respectiv 26 de ani, din comuna Aninoasa, în sarcina acestora fiind reținută săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj contra bunelor moravuri. Cei în cauză, cu o zi în urmă, aflându-se pe raza comunei, în stare de ebrietate, au exercitat acte de violență, fără nici un motiv, asupra unui bărbat, de 33 de ani, care se întorcea de la serviciu. În aceeași zi, cei doi tineri, s-au urcat cu picioarele pe capota autoturismului ce aparține unui bărbat, de 30 de ani, din localitatea Ţicleni, care venise în vizită la prietena sa, de 19 ani, din comuna Aninoasa, pe care au distrus-o prin sărituri. Totodată, în momentul în care proprietarul autoturismului le-a cerut celor doi să se oprească, aceștia au exercitat acte de violență asupra sa, a prietenei sale și a mamei acesteia. Urmează ca aceștia să fie prezentați procurorilor cu propuneri legale”, a informat Biroul de Presă al IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: