spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDescoperire macabră în Defileul Jiului

    Descoperire macabră în Defileul Jiului

    Descoperire macabră pe Defileu. Şi asta după ce un hunedorean a dat peste resturi de oase ce provin de la schelet uman. Omul a pus mâna pe telefon şi a pus în alertă Poliţia din zonă.

    Echipaje de poliţişti de la Criminalistică au pornit în Defileul Jiului în căutarea oaselor umane, descoperite de un hunedorean. Acesta din urmă a relatat oamenilor legii că, în timp ce se afla pe versantul stâng al muntelui Parâng, în punctul Valea Rea, a observat un craniu şi fragmente osoase de provenienţă umană. „La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei oraşului Bumbeşti-Jiu. Aici, au fost identificate şi ridicate în vederea examinării medico-legale, un craniu şi resturi de schelet uman, precum şi o pereche de pantofi bărbăteşti şi mai multe articole de îmbrăcăminte. Scotocirile în zonă au fost reluate, şi astăzi (nr red ieri) de poliţişti care au descoperit şi ridicat fragmente de schelet, articole vestimentare şi un telefon mobil”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Resturile umane au fost recunoscute de familia unui tânăr de 28 de ani, din comuna gorjeană Bălăneşti, a cărui dispariţie a fost sesizată în luna octombrie a anului trecut. Acesta a plecat de acasă chiar de ziua lui şi nici până astăzi nu a dat nici un semn de viaţă. Îngrijorată, familia a făcut numeroase intervenţii pentru a da de urma tânărului. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările, dar şi cauzele care au dus la moartea tânărului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: