spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentFalşi comisari Antidrog, cercetaţi pentru înşelăciune

    Falşi comisari Antidrog, cercetaţi pentru înşelăciune

    S-au dat comisari Antidrog, dar au ajuns pe mâinile poliţiştilor. Asta după ce gestionarul unui bar pe care indivizii îl ,,vizitaseră” s-a cam îndoit de funcţia pe care aceştia şi-au declinat-o. Aşa se face că indivizii s-au ales cu dosare penale pentru înşelăciune.

    Este cazul a două persoane în vârstă de 50 şi respectiv 57 de ani, din Bâlteni şi Rovinari, care au încercat să inducă în eroare gestionarii unor localuri din judeţ. În fapt, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu, Biroul Ordine Publică, au fost sesizaţi de către Ş.E. de 19 ani lucrător gestionar al unui bar de pe raza municipiului, despre faptul că doi cetăţeni s-au prezentat ca fiind comisari de la ANTIDROG Bucureşti folosindu-se de o legitimaţie şi sub pretextul că se consumă droguri în locaţia respectivă au efectuat un control la pliculeţele de ceai şi zahăr aflate pe raftul de la bar. După efectuarea presupusului control cei doi i-au solicitat acesteia mai multe produse respectiv ţigări şi băutură ca urmare a unui protocol ce ar fi fost încheiat anterior. În urma verificărilor efectuate au fost identificați numitul V.N. de 50 ani din comuna Bîlteni sat Vlăduleni şi C. N., de 57 ani din Oraşul Rovinari care au fost conduşi la sediul Poliţiei pentru stabilirea cu exactitate a calităţii acestora. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune si uzurparea de calităţi oficiale.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: