spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEvenimentGorjean mort, după ce s-a răsturnat cu maşina

    Gorjean mort, după ce s-a răsturnat cu maşina

    Poliţiştii din Turceni efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Plopşoru şi-a pierdut viaţa. Nenorocirea s-a întâmplat în timp ce bărbatul amintit se afla la volanul unui autoturism cu care s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Poliţiştii au fost sesizaţi de producerea evenimentului rutier şi au efectuat primele cercetări: „La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul Poliţiei Oraşului Turceni care, din primele cercetări efectuate, a constatat că S.C., de 33 ani, din comuna Plopşoru, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79, din direcţia Rovinari – Turceni, la km 29+400 m, într-o curbă la stânga, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, iar aici, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în afara părţii carosabile, s-a răsturnat”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. În urma impactului, conducătorul auto care nu purta centura de siguranţă şi care se afla singur în autoturism, a suferit leziuni corporale grave. A fost transportat la Spitalul Orăşenesc Turceni în stare de inconştienţă, iar apoi la Spitalul nr. 1 Craiova, unde, ulterior, a decedat. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: