spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentIncendiu într-o pădure din comuna Stoina. A fost stins de lucrătorii primăriei

    Incendiu într-o pădure din comuna Stoina. A fost stins de lucrătorii primăriei

    Primarul comunei Stoina împreună cu câțiva lucrători ai primăriei au reușit să stingă un incendiu de vegetație, care s-a extins într-o zonă forestieră din localitate. Focul a venit din comuna vecină, Plopu. „Focul a ajuns la noi din comuna învecinată și am acționat ca atare. S-a manifestat într-o zonă forestieră. Am fost cinci oameni din cadrul Primăriei și am reușit să stingem focul. Nu am mai chemat pompierii. Focul era foarte extins. Se manifesta pe o suprafață destul de mare. Am acționat cu lopeți și alte unelte specifice. Am terminat acțiunea de stingere a incendiului în jurul orei 2 noaptea. A durat cam patru ore“, a povestit primarul comunei Stoina, Laurențiu Anghel.

    „S-a acționat foarte greu“

    Primarul din Stoina spune că acțiunea a fost destul de dificilă din cauza vegetației: „În satul Plopu, focul a fost stins cu ajutorul pompierilor. Pe mine m-a anunțat poliția și am luat măsuri. Am acționat cu oamenii de la Primărie. S-a acționat foarte greu pentru că era vegetație multă și în final am reușit să stingem incendiul. Nu am mai făcut apel la cetățeni pentru că am ținut focul sub control“.

    Dispută între primarul din Stoina și ISU

    Primarul din Stoina a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj la adresa pompierilor: „Cu mult efort și puțin noroc, împreună cu o parte din echipa primăriei, am reușit să stingem incendiul din pădurile Mielușei – Ulmet. Pompierii și pădurarii ne-au tratat cu absența“.

    Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Târgu Jiu au reacționat în urma acestui mesaj: „Instituția noastră nu a fost solicitată să intervină pentru stingerea incendiului la care face referire domnul primar! (…)

    Primarul și serviciul voluntar pentru situații de urgență constituit la nivelul unității administrativ-teritoriale au obligația legală de a interveni în astfel de situații. Nu este nicio faptă de eroism prin faptul că trebuie să ne îndeplinim obligațiile legale, dar cu siguranță este inadmisibil și rușinos să încerci să ironizezi o instituție profesionistă și ale cărei misiuni zilnice și prioritare sunt acelea de a salva vieți și bunuri. Un primar care își face un selfie de la intervenția pentru stingerea unui incendiu de vegetație izbucnit pe raza comunei pe care o conduce, cu siguranță, nu-l exceptează de la obligația de a studia, a lua la cunoștință și de a pune în aplicare prevederile legale în vigoare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: