spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMagazinele alimentare, luate la puricat de inspectorii DSV! Vezi ce au găsit

    Magazinele alimentare, luate la puricat de inspectorii DSV! Vezi ce au găsit

    magazinMai multe magazine din Gorj au fost luate la puricat de inspectorii DSV, iar neregulile nu au întârziat să apară. În perioada 26.06 – 02.07.2017, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat inspecţii, controale tematice și fizice în sectorul alimentar și al sănătăţii animalelor, în unităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor situate pe raza teritorială a judeţului Gorj, în localităţile Târgu-Jiu, Motru, Cătunele, Turceni, Bumbești-Jiu, Polovragia, Roșia de Amaradia, Baia-de-Fier, Borăscu, Bolboși, Brănești, Dragotești, Ionești, Lelești, Rovinari, Slivilești, Stănești, Țânțăreni, Târgu- Cărbunești, Schela, Turcinești, Urdari, Văgiulești, Vladimir, Bâlteni, Arcani, Tismana, Stejari, Fărcășești, Plopșoru, Negomir, Stoina, Câlnic și Mătăsari, în vederea verificării conformităţii cu cerinţele legislaţiei sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare.

    Mucegai pe pereţi şi alimentate depozitate pe jos

    În timpul controalelor organizate în această perioadă au fost constatate abateri de la respectarea legislaţiei sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, care au fost sancţionate prin aplicarea a 6 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 5000 lei. “Cea mai mare amendă, de 2000 lei, a fost aplicată la un magazin alimentar din Dragotești, pentru desfășurarea activității comerciale de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare fără ca unitatea să fie înregistrată s.v.s.a.; 600 lei la un magazin alimentar din Slivilești, pentru faptul că unele produse alimentare erau depozitate direct pe paviment (băuturi răcoritoare, ulei, conserve de legume); 600 lei – magazin alimentar din Slivilești, pentru următoarele aspecte: administratorul unității a fost găsit servind cetățenii fără a avea echipament de protecție și fișă de aptitudini; pereții magazinului prezintă urme de mucegai și o stare avansată de degradare; băuturile alcoolice și nealcoolice depozitate direct pe paviment; în lada frigorifică au fost depozitate alimente fără a fi etichetate și fără a se respecta sectorizarea acestora. Totodată, a fost sancţionat cu 600 de lei un conducător auto din Motru pentru faptul că în timpul manipulării produselor de panificație nu purta echipament de protecţie”, a precizat Nicolae Călescu, director DSV Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: