spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMedic șpăgar, regretă fapta și se jură că nu mai face

    Medic șpăgar, regretă fapta și se jură că nu mai face

    Situație penibilă în timpul unei ședințe de judecată în care magistrații au analizat cererile de eliberare a doi medici de la Spitalul Târgu-Cărbunești, arestați pentru că au luat șpagă pentru o cezariană. Astfel, judecătorii de la Tribunalul Gorj au respins, cererile celor doi medici de la Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti. Aurelian Dobran a solicitat înlocuirea măsurii de arestare preventivă cu aceea de a nu părăsi ţara, iar Grigore Dinu a formulat o cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Aurelian Dobran nu făcut comentarii referitoare la fapta dar colegul său, Grigore Dinu a stârnit rumoare. El a spus judecătorilor că a primit banii crezând că e plăcerea proaspătului tătic: „am crezut că e o cinste, o mulțumire că i-am adus copilul pe lume. Regret fapta și vă rog să mă credeți că nu voi mai face niciodată”, ar fi spus Dinu, citat de martori din sală. Cei trei medici sunt şeful Secției Obstetrică-Ginecologie de la Spitalul de Urgență din Târgu-Cărbunești, Aurelian Dobran, medicul ginecolog Daniela Uțupanu şi medicul anestezist Dorel Grigore Dinu, care au fost ridicați de anchetatori la începutul lunii ianuarie și duși la Curtea de Apel Craiova, unde au fost audiaţi timp de mai multe ore, ulterior fiind emise ordonanţe de reţinere pe numele acestora. Imediat după incident, managerul Spitalului de Urgență Târgu-Cărbunești, dr. Constantin Târziu a declarat că nu știe în ce a constat flagrantul și cum s-a ajuns la organizarea acestuia. „Mi s-a spus doar dacă pot organiza liniile de gardă în continuare pentru că doi dintre ei erau de gardă azi. Împreună cu directorul medical am făcut un referat și am rezolvat cu alți medici liniile de gardă. Nu mi s-a plâns nimeni înainte de vreo problemă, iar la medici este prima dată când aud că se întâmplă așa ceva”, a afirmat Târziu. Banii au fost împărțiți între cei trei medici după un algoritm știut și stabilit de ei: „Suma de bani pretinsă urma să fie înmânată celor trei învinuiţi de către soţul pacientei, denunţător în cauză, cu ocazia efectuării intervenţiei chirurgicale, programată în dimineaţa zile 10 ianuarie 2014, după cum urmează: medicului chirurg, învinuitul Dobran Aurelian, suma de 900 lei; medicului specialist, învinuita Uţupanu Dana, suma de 800 şi medicului anestezist, învinuitul Dinu Grigore, suma 200 lei. Aceste sume au fost predate fiecăruia dintre învinuiţi în ziua de 10 ianuarie 2014 de către soţul pacientei, învinuitul Dobran Aurelian primind suma de 900 lei şi învinuitul Dinu Grigore suma de 200 lei, înainte de efectuarea intervenţiei chirurgicale, iar învinuita Uţupanu Dana a primit suma de 800 lei imediat după efectuarea intervenţiei chirurgicale, potrivit înţelegerii din ziua anterioară”, susțin procurorii. Cei trei sunt în arestul IPJ Dolj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: