spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMiner, găsit mort pe o bandă transportoare

    Miner, găsit mort pe o bandă transportoare

    Un miner angajat al exploatării Miniere Roşiuţa din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia a murit, ieri, dimineaţă în urma unui accident de muncă. Bărbatul a fost găsit fără suflare de către colegi pe o bandă de transport a cărbunelui însă nimeni nu a văzut cum s-a întâmplat tragedia. Poliţia şi inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

    Minerul Luca Victor în vârstă de 53 de ani a participat la apelul de dimineaţă şi nu părea să aibă probleme de sănătate. La scurt timp, în jurul orei şapte, a fost zărit zăcând fără suflare pe o bandă de transport a cărbunelui. Cel mai probabil minerul a căzut pe bandă în zona sectorului său de lucru trupul fiindu-i ulterior purtat circa doi kilometri, până ce a fost observat de către un coleg. Cei care l-au găsit au chemat în mare grabă medicii, însă, aceştia nu au putut decât să constate decesul. Minerul suferise răni grave la cap, incompatibile cu viaţa. Colegii sunt marcaţi de tragedie şi nu îşi explică ce s-ar fi putut întâmpla mai ales că minerul avea o experienţă de peste 30 de ani şi era extrem de precaut. Poliţiştii şi inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările producerii tragediei. Minerul era căsătorit şi avea doi copii majori. Conducerea unităţii miniere a promis ajutor financiar pentru familie iar unul din copiii minerului ar putea fi angajat la exploatarea minieră dacă acesta va dori.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: