Un tânăr de 19 ani, din Strehaia, s-a ales cu dosar penal, după ce a întreţinut relaţii sexuale, cu o minoră de 15 ani, din Motru, în propriul autoturism. Mama adolescentei i-a alertat pe oamenii legii, după ce fata a recunoscut că şi-a pierdut virginitatea. Medicii legiştii au confirmat că fata nu minte.
După o relaţie de aproximativ un an, un tânăr de 19 ani, din Strehaia, s-a întâlnit marți seara, în jurul orei 21:00, cu iubita sa minoră, din municipiul Motru. Acesta a aşteptat-o cu maşina la scară, iar ulterior au plecat la plimbare. Fata s-a întors acasă la miezul nopţii şi, certată de părinţi pentru întârziere, a recunoscut că pe raza localităţii Ploştina a întreţinut relaţii sexuale cu prietenul său. Mama minorei s-a oprit direct la Poliţie. Tânărul riscă să stea până la cinci ani după gratii. Medicii legişti au confirmat că fata şi-a pierdut virginatatea recent.