spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPedepse cu suspendare şi o achitare în dosarul "Peştişani"

    Pedepse cu suspendare şi o achitare în dosarul „Peştişani”

    Completul de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au stabilit sentinţa pentru senatorul PNL Gorj, Dian Popescu, fratele său, primarul din Peştişani, dar şi pentru fostul director la Direcţia Fianţelor Publice Gorj, Telu Pârvulescu, achitat în cauză. Ceilalţi au primit pedepse cuprinse între cinci luni şi trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu sau complicitate la această infracţiune. Primarul din Peştişani, Florin Pavel, a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă calificată, însă primarul este obligat să plătească și 30.000 lei amendă penală. Atât senatorul Dian Popescu, dar şi fratele senatorului, Gabriel Popescu, au primit cinci luni de închisoare cu suspendare, tot pentru complicitate la fapta de care este acuzat primarul comunei Peștișani. Cu siguranţă cea mare lovitură primită de procurorul Emil Moţa care a decis reţinerea lui Dumitru Pârvulescu. Astfel, fostul secretar general adjunct în Ministerul Economiei, Dumitru Pârvulescu, a fost achitat de judecători, pentru instigare la abuz în serviciu în formă calificată privind o cesiune de creanţă. Ultimul inculpat, dirigintele de șantier Nicolae Isar a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. Hotărârea poate fi însă atacată cu apel. Mai mult, acuzaţiile de dare de mită care au planat asupra senatorului Dian Popescu au fost eliminate de magistraţi. Totul a pornit de la modul în care Primăria Peştişani a început lucrările de modernizare a unei baze şcolare cu firma lui Dan Floarea, precum şi realizarea unui stadion de către firma fraților Popescu. Anchetatorii susţin că autorităţile locale ar fi achitat sume importante pentru lucrări neefectuate.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: