spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPeste 100 de amenzi aplicate de poliţiştii gorjeni

    Peste 100 de amenzi aplicate de poliţiştii gorjeni

    Luni, 5 mai, poliţiştii din cadrul I.P.J. Gorj au continuat să acţioneze în sistem integrat cu lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj. Astfel, oamenii legii i-au sancţionat aspru pe gorjenii care au încălcat legea. Doar în prima zi a acestei săptămâni au aplicat peste 100 de amenzi, cele mai multe dintre nereguli fiind depistate la şoferii gorjeni.

    Siguranţa cetăţenilor rămâne în atenţia poliţiştilor gorjeni. Astfel, 111 poliţişti au acţionat în prima zi a acestei săptămâni, constatând patru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, iar ca urmare a abaterilor constatate, au aplicat 129 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 36.000 de lei. Dintre acestea, şase sancţiuni au fost aplicate conform prevederilor legale pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cinci conform prevederilor privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în timp ce 111 sancţiuni au fost aplicate participanţilor la traficul rutier. De asemenea, au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice opt permise de conducere şi au retras nouă certificate de înmatriculare.

    S-au urcat băuţi la volan

    În după-amiaza zilei de 5 mai 2014, la ora 12:15, în timp ce acţionau pe str. Unirii din Târgu-Jiu, poliţiştii Biroului Rutier au depistat un bărbat, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un alt şofer a fost depistat de poliţiştii din Tismana, pe DC 118 Motru Sec, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. Mai mult decât atât, bărbatul datorită faptului că emana vapori de alcool a fost testat cu etilotestul, rezultând o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aer expirat. Ambii conducători auto au fost conduşi la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au constituit, în fiecare din cele două cazuri, dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legal admisă, cel de-al doilea conducător auto fiind cercetat şi pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: