spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPeste 30 de vizitatori au fost amendați pentru că au atins operele...

    Peste 30 de vizitatori au fost amendați pentru că au atins operele lui Brâncuși

    Turistii care au atins operele marelui sculptor Constantin Brancusi s-au ales cu amendă. Peste 30 de vizitatori care au intrat în contact cu operele lui Constantin Brâncuși au primit sancțiuni contravenționale. Consiliului Local Târgu Jiu a emis o hotărâre cu privire la protejarea Ansamblului Monumental ”Calea Eroilor, iar atingerea capodoperelor se sancționează cu amendă. „Polițiștii locali de la Serviciul de ordine publică au aplicat de la începutul anului 2018 și până în prezent 31 de sancțiuni contravenționale în valoare de 15.500 de lei“, a spus Alexandra Petrița, purtător de cuvânt al Poliției Locale.

    Amenzi de până la 2.500 de lei

    Cei care nu respectă regulile vor putea primi amenzi cuprinse intre 500 si 2.500 de lei. În urmă cu doar câteva zile, un turist din Ilfov a intrat cu mașina chiar în Parcul Central până lângă Poarta Sărutului. Acesta a fost amendat de polițiștii locali.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: