Pe DN 67 se va institui o restricție de circulație spre sfârșitul lunii iunie, circulația desfășurându-se mai greoi din cauza lucrărilor ce au loc aici. Deoarece situația din aceea zonă a fost deblocată cu ajutorul instanței de judecată, stația de asfalt existentă acolo a fost demolată și constructorul va demara în curând lucrările la pasajul din Drăgoieni. Pe perioada în care se vor desfășura aceste lucrări, circulația va fi puțin deviată. „Pe DN 67 se demolează stația de asfalt, la Drăgoieni și vor începe lucrările la acel pasaj mare. Se va institui o restricție de trafic în aceea zonă, traficul se va face pe o bretea de circulație, cam în două săptămâni. Restricția vizează zona universității, se va închide o bucată de drum, va fi o buclă ocolitoare, pe unde se va ocoli. Se va circula cu 30 km la oră, se va circula mai greu. Acolo am stat doi ani de zile blocați, am avut probleme cu acel proprietar. Restricția din aceea zonă, acolo unde sunt lucrări foarte complexe, va dura minimum 2 luni până la patru luni maximum. Ne cerem scuze în acest mod de la participanții la trafic. Din păcate, vremea este puțin ciudată și nu ne dă voie să lucrăm așa cum ne dorim. Dacă vremea ne va lăsa, vom trece la terasamente”, a spus Cristi Tudor, de la SDN Târgu-Jiu.
Restricții pe DN 67 la Drăgoieni
Când încep lucrările la drumul expres Craiova – Târgu Jiu
Lucrările la drumul expres Craiova - Târgu Jiu vor debuta în 2023. Este promisiunea făcută...
Drumul Țicleni -Târgu Jiu intră în reabilitare
Consilierii județeni au votat, în cadrul ultimei ședințe ordinare a Consiliului Județean Gorj, aprobarea indicatorilor...
Drum agricol de peste cinci kilometri din Bălești, modernizat
Un drum agricol din comuna Bălești va fi asfaltat în perioada următoare, printr-un proiect cu...