spot_img
8.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEvenimentReţinut pentru 24 de ore

    Reţinut pentru 24 de ore

    Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au emis ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore, împotriva tânărului de 28 de ani, suspectat că în seara zilei de 1 mai a.c., a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea gravă a unei femei de 54 de ani.

    Potrivit poliţiştilor, din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în seara zilei de 1 mai 2012, orele 22:15, suspectul S.B., de 28 ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, la intersecţia str. 1 Decembrie 1918 cu str. 23 August, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe trotuar, iar aici a accidentat o femeie în vârstă de 54 ani, din municipiul Târgu-Jiu, care se deplasa ca pieton. Ca urmare a impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă a victimei, care a suferit leziuni ce necesită pentru vindecare un număr de 80-90 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal întocmit de Serviciul de Medicină Legală Gorj. „Întrucât tânărul a prezentat o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, poliţiştii l-au condus la spital, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, care au atestat că acesta avea o alcoolemie peste limita legală. De asemenea, s-a mai constatat faptul că S.B. nu posedă permis de conducere, acesta luând autovehiculul fără a avea acceptul proprietarului”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Poliţiştii au emis ordonanţă de reţinere pe numele lui S.B., pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, furt calificat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Suspectul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând ca astăzi să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: