spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentS-a ales cu două dosare penale în loc de unul

    S-a ales cu două dosare penale în loc de unul

    Şi-a dat numele fratelui său pentru a scăpa de dosarul penal pe care poliţiştii de la Rutieră vroiau să i-l întocmească. S-a întâmplat la Motru, unde individul, în vârstă de 29 de ani, a fost prins în timp ce conducea un autovehicul deşi avea permisul suspendat. Acum tânărul s-a ales cu două dosare penale în loc de unul, având în vedere că şi-a dat identitatea în fals. „Tânărul este cercetat de poliţişti ai Poliţiei Municipiului Motru, sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule şi fals privind identitatea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, inspectorul principal, Daniel Ionuţ Tică. Acesta a mai adăugat că, potrivit cercetărilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că, poliţiştii rutieri din municipiul Motru l-au depistat pe D.B.C., în timp ce acesta conducea un autoturism pe strada Macului. Întrucât se afla în perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, făptuitorul a încercat să scape de întocmirea unui dosar penal. Astfel, pentru a-i induce în eroare pe poliţişti, D.B.C. s-a prezentat sub o altă identitate, declarând datele de stare civilă ale fratelui său. Poliţiştii continuă cercetările, pe numele făptuitorului fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de conducere şi fals privind identitatea.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: