spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentScăpat de trei zile din închisoare, un puşcăriaş a "comis-o" din nou

    Scăpat de trei zile din închisoare, un puşcăriaş a „comis-o” din nou

    La nici trei zile de la eliberarea din penitenciar, un individ din Bacău a atacat vineri dimineaţă, o femeie din satul Pojogeni. Victima spune că individul a urmărit-o şi la un moment dat i-a pus mâna la gură, a împins-o şi i-a smuls geanta de pe umăr. Atacatorul a fost prins în scurt timp în Gara Pojogeni.

    Eusebiu Grumeza, de 36 de ani, din Bacău, a fost eliberat din Penitenciar în urmă cu trei zile. A fost dat jos din tren în Gara Pojogeni, pentru că nu avea bilet. Aflându-se în satul Pojogeni a atacat dis-de-dimineaţă o femeie care se îndrepta către serviciu. Victima, Aurelia Constantinescu, salariată a Spitalului din Târgu-Cărbuneşti nu s-a lăsat învinsă şi a alergat după infractor să-l prindă. L-a pierdut însă, motiv pentru care a anunţat poliţia din Târgu-Cărbuneşti. „Avea o cagulă pe ochi, dar mi-a rămas în minte imaginea lui. Mi-a pus mâna la gură şi m-a împins cu genunchiul de a dat cu mine jos. Mi-a smuls geanta de pe umăr şi dus a fost. Aveam în buzunarul de la geantă o sută de lei, iar în portofel 10 lei. Doar pe ăia 10 lei îi luase, aşa că s-a păcălit săracul tâlhar. O să facă puşcărie acum doar pentru 10 lei, în loc să fi muncit pentru banii ăştia”, a povestit la scurt timp după ce l-au prins pe atacator. Femeia spune că dacă ar fi pus mâna pe individ, ea ar fi fost cea care l-ar fi dus târâş la poliţie.

    Tâlharul prins în „Năvodul” poliţiştilor

    La scurt timp de la apelul dat de către victimă pe 112, poliţiştii din Târgu-Cărbuneşti s-au şi deplasat la faţa locului. Au adus cu ei şi un câine de urmă, pentru a-i ajuta pe oamenii legii în depistarea infractorului. În scurt timp, câinele a luat urma individului şi tâlharul a fost identificat în Gara Pojogeni. La prinderea bărbatului au dat o mână de ajutor şi poliţiştii de la Transporturi Feroviare, care l-au legitimat pe infractor. Potrivit comandantului Poliţiei Târgu-Cărbuneşti, Constantin Morie, infractorul a fost prins în mai puţin de două ore de la săvârşirea faptei: „Am fost sesizaţi pe 112 despre faptul că o femeie a fost atacată în apropierea podului din satul Pojogeni. Imediat a fost instituită acţiunea „Năvodul” şi, individul a fost identificat şi reţinut în Gara Pojogeni. Avea asupra lui o agendă care aparţinea victimei sale”, a declarat şeful Poliţiei Târgu-Cărbuneşti, Constantin Morie. Tâlharul a fost introdus în arestul poliţiei, pentru continuarea cercetărilor. Individul riscă acum să se întoarcă în penitenciar fiind acuzat de tâlhărie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: